Ciolacu: Domnul Sterian să-și plătească telefonul din salariul propriu, fiindcă tot este unul mic / Conducerea Transgaz, convocată de premier după achiziția de iPhone-uri
Premierul Marcel Ciolacu va chema pentru explicații conducerea Transgaz, după achiziția de iPhone-uri de ultimă generație. „Domnul Sterian (n.a Ion Sterian, șeful Transgaz) să-și plătească telefonul din salariul propriu, fiindcă tot este unul mic. O să-i cer oficial acest lucru”, a declarat joi Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.
Premierul a făcut aceste declarații, după ce HotNews.ro a semnalat faptul că în ciuda nemulțumirii exprimate după demararea licitației de iPhone-uri de ultimă generație, Transgaz a continuat procedura și luna aceasta a și atribuit acest contract.
Exceptat de la reducerea de cheltuieli bugetare a lui Ciolacu, Transgaz a finalizat licitația pentru achiziția de iPhone-uri și telefoane Android de ultimă generație, procedură față de care premierul și-a arătat nemulțumirea și a cerut explicații.
Cum Ciolacu nu a mai zis nimic, Transgaz a continuat licitația, iar în această lună a atribuit contractul către Dante Internațional, firma care deține eMAG.ro, cea mai mare platformă de comerț online din țară.
Transgaz, transportatorul național de gaz la care statul este acționar majoritar, a încheiat contractul cu firma care deține eMAG.ro în data de 14 februarie 2024 și are o valoare totală de peste 1,38 milioane de lei (fără TVA), potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Pentru această sumă, provenită din fondurile proprii ale Transgaz, Dante International va trebui să livreze maxim 735 de telefoane în următoarele 18 luni, din care maxim 80 de iPhone-uri de ultimă generație, terminale necesare angajaților pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu.
Transgaz a primit trei oferte la această licitație de la firmele AS Computer Craiova, Dante International (eMAG.ro) și Union Co.
Cum a explicat Transgaz de ce cumpără iPhone-uri de ultimă generație și cine le va folosi
iPhone-urile și telefoanele Android de ultimă generație solicitate de Transgaz vor fi utilizate de către managementul societății, fiind necesare pentru asigurarea securității comunicațiilor în proiecte de investiții strategice, care presupun şi accesul în zone greu accesibile, dar și pentru comunicarea cu filiala Transgaz din Republica Moldova, a precizat la finele anului trecut pentru HotNews.ro conducerea Transgaz.
Compania a subliniat că, fiind listată pe bursă, este exceptată de la Legea 296/2023 privind măsurile fiscale și de reducere a cheltuielilor bugetare, prin care instituțiilor publice și operatorilor economici la care statul este acționar majoritar li se interzice achiziția de telefoane mobile cu prețuri mai mari de 500 de lei/aparat, în timp ce abonamentul lunar nu poate depăși 35 de lei.
Potrivit raportului companiei, la data de 30 iunie 2023, conducerea executivă a companiei era asigurată de 34 de directori. La aceeași dată, Transgaz avea un număr total de 3.961 de angajați.
Câte telefoane a cumpărat Transgaz? Managementul companiei este asigurat de 34 de directori
Licitația lansată de Transgaz a vizat semnarea unui acord cadru pe 18 luni, contract cu o valoare estimată la peste 1,46 milioane de lei (fără TVA), achiziție finanțată din fonduri proprii.
În anunțul de licitație se preciza că, după atribuirea acordului cadru, se vor semna 3 contracte subsecvente pe an.
Cantitatea maximă de telefoane care se estimează că vor fi livrate pe toată durata acordului-cadru este de 735 de bucăți, în timp ce cantitatea maximă a unui contract subsecvent va fi de 125 de bucăți.
Transgaz a solicitat 7 tipuri de telefoane iOS și Android lansate pe piață în anul 2023, iar datele tehnice, din caietul de sarcini, arată că primele trei tipuri de telefoane sunt iPhone-uri de ultimă generație. (maxim 80 de terminale în cele 18 luni).
- VEZI CAIETUL DE SARCINI
Iată câteva detalii tehnice:
1. Telefon Tip 1: maxim 15 bucăți
- Versiune sistem operare iOS 17
- Model procesor Apple A17 Pro Bionic
- Memorie internă: minim 512 GB
- An de apariție 2023
2. Telefon Tip 2: maxim 20 bucăți
- Versiune sistem operare iOS 17
- Model procesor Apple A17 Pro Bionic
- Memorie internă: minim 256 GB
- An de apariție 2023
3. Telefon Tip 3: maxim 45 bucăți
- Versiune sistem operare iOS 17
- Model procesor Apple A16 Pro Bionic
- Memorie internă: minim 128 GB
- An de apariție 2023
Restul sunt telefoane cu sistem de operare Android 13, dotate cu procesoare: Snapdragon 8 Gen 2, Samsung Exynos 1380 și MediaTek Dimensity 8020.
Ciolacu, după lansarea licitației Transgaz: Îmi pare rău că i-am exceptat de la reducerile de cheltuieli
Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat enervat de faptul că Transgaz a lansat licitație pentru achiziția de iPhone-uri de ultimă generație.
„I-am transmis domnului director că îmi pare rău că i-am exceptat (n.a de la legea privind noile taxe și reduceri de cheltuieli). Eu mă bazez pe bunul simț al fiecărui conducător de unitate. Aștept un răspuns.”, a declarat în data de 23 noiembrie 2023, premierul Ciolacu.