Sari direct la conținut

Ciolacu, după ce Florin Cîţu a afirmat că a convins o Românie să fie prim-ministru: Îi aduc aminte că şi el şi Orban au ieşit pe locul trei la alegeri, în Bucureşti

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: PSD
Marcel Ciolacu, Foto: PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat, luni seară, declaraţia lui Florin Cîţu potrivit căreia a convis o Românie să fie premier, potrivit News.

”Când eşti prim-ministru şi te-a ales tot poporul, cum a zis, l-a ales România prim-ministru. Îi aduc aminte că şi el şi Orban au ieşit pe locul trei la alegeri, în Bucureşti. Aşa i-a ales poporul, a declarat, luni seară, la Antena 3, Marcel Ciolacu.

Florin Cîţu a afirmat, joi, că a convins întreaga Românie să fie premier şi pe partenerii de coaliţie să îl susţină pentru această funcţie şi consideră că este mai simplu să îşi convingă colegii de partid să îl sprijine pentru funcţia de preşedinte al PNL.

În replică, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat: “Candidatul oficial la funcţia de prim-ministru al PNL în campania electorală am fost eu”. Orban a precizat, de asemenea, că negocierile pentru formarea coaliţiei au fost conduse tot de el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro