Sari direct la conținut

Ciolacu: Paul Stănescu nu va intra la guvernare/ Liderul PSD afirmă că Grindeanu şi Tudose vor face parte din Executiv

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: PSD
Marcel Ciolacu, Foto: PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat marți seară, la România TV, că secretarul general al partidului, Paul Stănescu, nu va face parte dintr-un eventual guvern format de PSD alături de PNL şi UDMR, el explicând că acesta i-a cerut să clarifice public zvonurile legate de participarea sa la guvernare, potrivit News.

„Domnul Paul Stănescu nu va intra la guvernare. Am şi vorbit cu dânsul punctual. Cică: Marcele, încearcă, că mă tot văd pe la televizor, cineva rămâne la partid, secretarul general rămâne la partid”, a afirmat Matrcel Ciolacu, marţi seară, la România Tv.

El a susţinut în schimb că Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, pe care i-a descris drept „prim miniştri în guverne cu performanţă”, vor face parte din Executiv, fără a preciza însă pentru ce portofolii sunt propuşi.

„E o situaţie atât de explozivă şi social, şi economic, şi sanitar încât nu mai avem timp să inventăm oameni în actul de guvernare”, a explicat Ciolacu.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro