Sari direct la conținut

Cioloş: Cred că de data asta ar exista premise serioase pentru ca România să intre în Schengen, alături de Croaţia / În primăvară ar trebui să se întâmple, dacă nu, vom pierde trenul pentru următorii 2-3 ani

HotNews.ro
Dacian Ciolos, Foto: Guvernul Romaniei
Dacian Ciolos, Foto: Guvernul Romaniei

Preşedintele USR Dacian Cioloş a declarat marţi la emisiunea Talk News de la Profit TV că „de data asta ar exista premise serioase pentru ca România să intre în Schengen, alături de Croaţia, care este deja confirmată, el precizând că acest lucru ar trebui să se întâmple în primăvară. „Dacă nu se va întâmpla anul acesta, pierdem trenul pentru următorii doi-trei ani”, a mai afirmat Cioloş, precizând că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat deja demararea unei reforme a Spaţiului Schengen, iar până nu trece această reformă, nu vom mai fi acceptaţi, notează News.ro

Preşedintele USR, care e şi europarlamentar, a afirmat că are discuţii, cu Franţa, cu Olanda, pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.

”Nu ne-am bătut cu mâna în piept, dar când Franţa a pregătit preşedinţia semestrială am discutat şi acest subiect. Mai sunt discuţii cu olandezii, cu Guvernul lui Mark Rutte, pentru că şi Olanda s-a opus. A fost şi Germania, unde se pare de data aceasta sunt mai deschişi şi ei, deci eu cred că există premisele”, a spus Dacian Cioloş.

El a continuat: ”Eu ştiu că Franţa şi preşedintele Macron este favorabil, şi nu numai el dar şi Guvernul francez. Avem contacte şi cu colegii din guvernul olandez, din cele 4 sau 5 partide de coaliţie, 3 sunt din aceeaşi familie politică cu noi”.

Liderul USR a precizat că, aşa cum a spus de mai multe ori, ”este important să dăm şi noi semnale şi să rezolvăm problemele pe care le avem în justiţie, de când Dragnea a aruncat în aer legile justiţiei şi nu suntem în stare să le peticim”.

”În ultimele săptămâni, am făcut presiuni pe coaliţia PSD-PNL, dacă doresc serios intrarea României în Schenghen, este importantă şi această decizie privind desfiinţarea SIIJ. Cred că de data asta ar exista premise serioase pentru ca România să intre în Schengen, alături de Croaţia, care este deja confirmată”, a afirmat preşedintele USR.

Întrebat când ar putea să se întâmple aderarea României la spaţiul Schengen, Cioloş a răspuns: ”În mod normal, în primăvară ar trebui să se întâmple acest lucru, în martie, aprilie sau mai. Dacă nu se va întâmpla anul acesta, pierdem trenul pentru următorii doi-trei ani”, a afirmat Cioloş, precizând că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunţat deja o reformă a Spaţiului Schengen, iar până nu trece această reformă nu vom mai fi acceptaţi.

”Nu eu trebuie să dau şanse, ci Guvernul PNL-PSD”, a mai afirmat preşedintele USR, adăugând că, ”dacă nu ar fi fost guvernele PSD şi ambiţia lui Dragnea de a arunca justiţia în aer, foarte probabil acum România era în Schengen”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro