Sari direct la conținut

Circa 2.000 de proiecte ale microintreprinderilor, depuse pentru fonduri UE de pana la 200.000 de euro / Regiunile au inceput sa inchida linia de finantare

HotNews.ro, EurActiv.ro

​Incepand din noiembrie anul trecut si pana la data de 31 iulie, circa 2.000 de proiecte au fost depuse de catre microintreprinderi pentru a obtine finantare europeana prin Programul Operational Regional. Bugetul alocat acestei linii de finante, pe fiecare regiune, se apropie de plafonul maxim alocat, asadar Agentiile de Dezvoltare Regionala au inceput sa inchida linia de finantare. Primele anunturi in acest sens au venit de la regiunile Vest si Centru. Oficialii din Ministerul Dezvoltarii au declarat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ca se asteapta anunturi similare de la regiunile Nord-Vest si Bucuresti-Ilfov.

De altfel, Regiunea Nord-Vest a anuntat deja ca bugetul alocat Domeniului major de Interventie 4.3. „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor” este deja <> in proportie de peste 200%.

„Pentru stabilirea procentului de depasire a alocarii financiare se iau in calcul doar cererile de finantare intrate in procesul de evaluare si selectie, respectiv pentru care a fost demarata cel putin etapa de verificare preliminara”, explica reprezentantii Autoritatii de Management a POR pentru EurActiv.ro/HotNews.ro.

Regiunea Nord-Vest beneficiaza si de fonduri suplimentare de 6,45 milioane euro, pentru microintreprinderi, ca urmare a realocarii unor fonduri de la componenta 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi”. Alte regiuni care au primit fonduri suplimentare pentru microintreprinderi: Sud-Muntenia (10,6 milioane euro), Sud-Est (peste 18 milioane lei).

Potrivit informatiilor obtinute de la Minister, in total, din 2007 si pana in prezent, au fost depuse 2.758 de proiecte pe aceasta componenta. Din acestea, 777 tin de cererea de proiecte din 2008. Asadar, pentru linia de finantare lansata in noiembrie 2009, „concureaza” in prezent aproape 2.000 de proiecte. Toate proiectele selectate pot beneficia de noua prevedere potrivit careia nu mai este obligatorie contributia proprie in cadrul proiectului.

In Ghidul solicitantului actualizat se mentioneaza: „Valoarea finantarii nerambursabile poate reprezenta 100% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 200.000 euro (si de 100.000 euro în cazul întreprinderilor din domeniul transportului rutier – transportul de marfa si transportul de calatori pe cale rutiera).”

Mai multe informatii pot fi gasite pe www.inforegio.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro