Circulație în condiții de ceață densă pe autostrăzile A1 și A3
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de ceață densă, sâmbătă, pe autostrăzile A1 și A3, vizibilitatea fiind redusă pe alocuri sub 100 de metri.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sâmbătă după-amiază, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A3 București – Ploiești traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind pe alocuri sub 100 de metri, citează Mediafax.
De asemenea, tot în condiții de ceață densă, cu vizibilitate redusă sub 100 de metri, se circulă și pe tronsonul kilometric 86 (comuna Teiu, județul Argeș) – 120 (orașul Pitești, județul Argeș) al autostrăzii A1 București – Pitești.
Șoferii sunt sfătuiți să conducă prudent, să utilizeze luminile de întâlnire şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte.