Circulație închisă pe Centura Capitalei sâmbătă noaptea pentru montarea grinzilor principale la Pasajul Domnești
Circulația rutieră pe Șoseaua de Centura a Capitalei se va desfășura cu întreruperi în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Pasajului Domnești pentru montarea principalelor grinzi metalice ale viitorului giratoriu suspendat, anunță Compania de Drumuri.
„Duminică, 26.09.2021, în intervalul orar 00:00 – 04:00, circulația rutieră va fi închisă pe DNCB, km 52+100 – km 52+400, în zona Pasajului suprateran Domnești, pentru montarea grinzilor metalice”, anunță Compania de Drumuri.
Pe durata lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura cu întreruperi de maxim 30 minute, pe ambele sensuri de circulație ale DNCB. Circulația va fi dirijată și monitorizată de echipaje ale Poliției Rutiere și reprezentanți ai antreprenorului.
Ca rută alternativă, pentru legătura A1 – A2, se recomandă utilizarea Centurii de Nord a Capitalei: A1 – Chitila – Mogoșoaia – Otopeni – Afumați – A2.