City Mall, scos la licitatie pentru a patra oara. Pretul cerut, cu 30% sub nivelul initial
Centrul comercial City Mall din Bucuresti, aflat in faliment, va fi scos din nou la licitatie pe 10 iunie, la un pret de 23,58 milioane de euro, cu aproape 30% sub nivelul initial de 33 milioane de euro, aceasta fiind a patra incercare de vanzare a mall-ului, relateaza Mediafax.
City Mall a fost scos la vanzare prima data la 31 martie, la un pret de 33 milioane de euro, iar ulterior, din cauza ca niciun investitor nu a fost interesat sa cumpere centrul comercial, au mai fost organizate alte doua licitatii, astfel ca pretul a fost redus la 29,5 milioane de euro, respectiv 26,2 milioane de euro.
La cea de-a patra incercare de vanzare a mall-ului pretul de pornire a fost stabilit la 23,58 milioane de euro, iar documentatia de inscriere la licitatie trebuie depusa pana pe 8 iunie.
Centrul comercial a intrat in faliment in luna noiembrie a anului trecut, principala cauza fiind imposibilitatea firmei care il detine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investitii APN European Retail Trust), de a rambursa creditele contractate pentru achizitia City Mall, in 2006. La vremea respectiva, fondul a platit pentru cumpararea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat in zona Eroii Revolutiei.
Cele trei banci finantatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria – 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Tiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).
City Mall are o suprafata construita de peste 31.000 metri patrati, structurata pe trei subsoluri, parter si trei etaje. Zona comerciala are o suprafata de 14.348 metri patrati. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zona de cafenele si restaurante, precum si un cinematograf operat de compania City Cinema.