Sari direct la conținut

Ciucă admite că sunt probleme cu cei 1.400 de lei pentru decontarea datoriilor la energie: Sunt situații în care mai multe familii locuiesc la aceeași adresă

HotNews.ro
Nicolae Ciuca, Foto: Guvern, Facebook
Nicolae Ciuca, Foto: Guvern, Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a admis miercuri că sunt probleme cu asigurarea ajutorului de 1.400 de lei pe gospodărie pentru decontarea datoriilor la energie pentru persoanele vulnerabile, aspect care va fi reglat prin OUG în ședința de Guvern.

  • „Foarte pe scurt, este vorba de clarificarea modului în care se stabilește locul unde vor fi asigurate aceste tichete. În localitățile care nu au reușit încă să finalizeze nomenclatorul stradal, sunt de asemenea situații in care mai multe familii locuiesc la aceeași adresă și sunt cîteva elemente de clarificat procedural intre ministerele care au atribuții in asigurarea acestor tichete si alimentarea cu bani”, a declarat Ciucă.

Acesta a mai spus că „au fost solicitări din partea oamenilor să poată plăti online” și că „va trebui să gasim o soluție digitală pentru ca acești bani să poată fi folosiți pentru plata termiei.”

Premierul a spus că Guvernul va adopta o ordonanță prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vine și clarifică și asigură procedurile și mecanismele prin care toți cetățenii care au fost încadrați în componenta de sprijin pentru termie să poată beneficia de bani și foarte pe scurt sunt convins că ministrul Marcel Boloș va da toate detaliile in conferinta de după ședința de Guvern.

HotNews.ro a semnalat marți că Guvernul a promis un ajutor de 1400 de lei în acest an românilor vulnerabili pentru decontarea datoriilor la plata facturilor de energie și gaze, dar are o mare problemă: nu știe toate adresele beneficiarilor și nici câți locuiesc la aceeași adresă pentru a calcula venitul eligibil pe gospodărie.

Problemele mai sus menționate apar în nota de fundamentare a unui proiect de Ordonanță aflat miercuri pe agenda de la Palatul Victoria, iar soluțiile propuse de Guvern sunt declarații pe propria răspundere date de potențialii beneficiari și colectarea acestora de către Poșta Română.

Ce probleme are mai exact Guvernul cu acordarea ajutorului de 1.400 de lei

Guvernul a adoptat în luna decembrie a anului trecut o Ordonanța de Urgență (OUG 166/2022) prin care a promis pentru acest an un ajutor financiar de 1.400 de lei către persoanele vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie, acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe – februarie și septembrie 2023.

Sprijinul acordat doar unor beneficiari eligibili se acordă numai pentru achitarea datoriilor curente şi/sau restante faţă de furnizorii de energie, printr-un mecanism specific prevăzut de Ordonanță.

Mecanismul se bazează pe identificarea beneficiarilor eligibili pe loc de consum, respectiv pe identificarea corectă a adresei de domiciliu a potențialilor beneficiari de sprijin / a beneficiarilor de sprijin, inclusiv a persoanelor care locuiesc la aceeași adresă cu beneficiarul de sprijin, în vederea calculării veniturilor medii per loc de consum / gospodărie.

De aici încolo apar problemele: În multe situații nu se pot identifica coabitanții pentru un loc de consum

  • „Pentru identificarea beneficiarilor eligibili este necesară cooperarea dintre diverse instituții, în principal prin interogarea bazelor de date existente la nivelul instituțiilor implicate, operaționalizarea unui sistem informatic de gestionare a acestor date și extragerea informațiilor necesare pentru identificarea corectă a beneficiarilor eligibili.
  • Având în vedere că sprijinul acordat categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie este suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, se impune prelucrarea cu acuratețe a informațiilor existente în bazele de date ale instituțiilor implicate, pentru asigurarea unor piste de audit adecvate și corelarea / confruntarea acestora cu situația reală din teritoriu / loc de consum / gospodărie.
  • Urmare a simulărilor efectuate prin cooperarea instituțiilor implicate, s-a constatat că în foarte multe situații nu se pot identifica coabitanții pentru un loc de consum și este astfel necesar să se identifice persoanele în cauză în baza unor declarații pe propria răspundere date de către beneficiarul de sprijin.
  • Problemele de identificare exactă a adresei beneficiarilor se datorează în principal inexistentei cartografierii exacte a rețelei de străzi, îndeosebi în mediul rural, unde sunt sate întregi în care străzile nu au nume. Și în mediul urban se pot găsi străzi fără nume, străzi cu același nume în același oraș.
  • Poșta Română poate asigura tipărirea, distribuirea, preluarea, scanarea și transmiterea informațiilor conținute în declarațiile pe propria răspundere, în condițiile în care beneficiarii de sprijin se regăsesc pe întreg teritoriul României, în mediu rural și urban.”, se arată în nota de fundamentare.

Boloș: Aproximativ 3,9 milioane de români vulnerabili ar putea primi acest ajutor. Care sunt condițiile

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a declarat în 8 decembrie că aproximativ 3,9 milioane de români ar putea beneficia de acestor ajutor, iar câteva zile mai târziu, pe 23 decembrie, a spus că aproximativ 2,8 milioane de gospodării vor beneficia de acești bani.

Cum vor fi acordate ajutoarele pentru compensarea prețurilor la energie

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Conform ordonanței nr. 166/2022, vor beneficia de măsură:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Potrivit MIPE, sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Ce trebuie să știe potențialii beneficiari

Lista cu persoanele ce vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de ajutorul financiar pentru compensarea prețului la energie: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro