Sari direct la conținut

Ciucă, întrebat dacă poate garanta că de vineri scade cu 50 de bani prețul la carburanți în toate benzinăriile: Sincer nu am intrat în acest detaliu – VIDEO

HotNews.ro
Sedinta PNL, Foto: PNL
Sedinta PNL, Foto: PNL

Premierul Nicolae Ciucă a fost încurcat luni de întrebarea jurnaliștilor dacă benzinăriile vor fi obligate să reducă prețul carburanților cu 50 de bani, începând de vineri, 1 iulie. „Sincer nu am intrat în acest detaliu, dar vom analiza și vom veni cu răspuns în acest sens. Măsura se va concretiza într-o Ordonanță de urgență. Ca atare ea va trebui să fie aplicată.”, a spus premierul Ciucă.

Întrebat dacă poate garanta că vineri, 1 iulie, vor fi reduse prețurile la toate benzinăriile, a spus că nu s-a discutat acest aspect.

„Mediul privat e liber să-și stabilească măsurile și modalitatea în care își desfășoară business-ul. În acest moment reglementarea este la nivelul Guvernului și ea va cuprinde întreg spectrul. Sincer, încă o dată, nu am discutat punctual, ce se va întâmpla la benzinăriile private.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă tot în Coaliție s-a decis și suma de 50 de bani pentru compensarea prețurilor la carburant, Ciucă a răspuns:

„Exact s-a decis în Coaliție această sumă”, a spus premierul.

Prețul carburanților: Guvernul a anunțat compensare de 50 de bani la litru care se va aplica direct la pompă. Măsura valabilă pentru trei luni

Guvernul a anunțat joi decizia de a compensa cu 50 de bani litrul de combustibil, timp de 3 luni, începând cu 1 iulie, iar premierul Ciucă a spus că statul are la îndemână și un instrument util împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor – Ordonanța de Urgență privind combaterea efectelor speculative.

Decizia statului de a compensa la pompă, cu o sumă fixă, prețul la motorină și benzină timp de 3 luni, fusese agreată în Coaliție și anunțată miercuri la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă (lider PNL) și de liderul PSD Marcel Ciolacu.

Ambii au invocat aceeași Ordonanță anti-speculă ca instrument al statului împotriva unor creșteri nejustificate de preț în perioada următoare.

Companiile petroliere, nemulţumite de compensarea preţului la carburanţi / Cred că vor fi păcălite, iar reducerea TVA ar fi scăzut prețul în secunda doi

Reprezentanţii companiilor petroliere sunt nemulţumiţi de soluţia pe care au găsit-o autorităţile cu privire la preţul carburanţilor: compensarea a 50 de bani pe litru la pompă.

Companiile petroliere nu au avut o reacţie oficială până acum, pentru că aşteaptă ca Guvernul să facă public modul în care se va aplica mecanismul. Din declaraţiile premierului Nicolae Ciucă reiese că este vorba despre un pachet de compensare în valoare de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat.

Petroliştii cred că vor fi păcăliţi, aşa cum au păţit furnizorii de energie. Acest mecanism este similar cu cel implementat toamna trecută în privinţa preţului la energie electrică şi gaze naturale.

Deşi în legislaţia de la energie scrie că furnizorii trebuie să-şi primească banii de la stat în termen de 30 de zile, în realitate statul a întârziat cu lunile, primii bani fiind decontaţi abia în aprilie-mai pentru luna noiembrie. În acest timp, companiile s-au împrututat la bănci şi nici acolo nu mai găseau bani, pentru că sistemul bancar ajunsese supraexpus la sectorul energetic.

Revenind la preţul carburanţilor, reprezentanţii companiilor petroliere se tem că vor păţi acelaşi lucru ca şi furnizorii de energie.

  • “Este foarte clar că vom ajunge în aceeaşi situaţie, în care să ne recuperăm banii de la stat foarte târziu. Între timp, de unde luăm bani? Băncile râd dacă le spunem că le vom da banii înapoi atunci când ni-i va da statul. Plus că aceste împrumuturi se fac cu dobânzi”, au spus, pentru Hotnews.ro, oameni din sectorul petrolier.

Reducerea TVA ar fi ieftinit carburanţii în secunda doi

Altă nemulţumire a lor este că nu au fost consultaţi de niciun fel cu privire la măsurile care ar trebui aplicate pentru reducerea preţului.

  • “O măsură care ar duce automat la scăderea preţului la pompă ar fi reducerea TVA. Noi am fi aplicat acest lucru la pompă în secunda doi, dar nimeni nu ne-a întrebat asta”, mai spun cei din domeniu.

Plafonarea preţului ar fi dus la penurie

Întrebaţi dacă există riscul ca operatorii din sector să crească preţul la pompă pentru a primi acea compensare de la stat, experţii din sector au precizat că acest lucru s-ar vedea imediat, întrucât pe această piaţă există, ca preţ de referinţă, cotaţiile produselor petroliere, atât la benzină, cât şi la diesel.

  • “Consumatorii şi opinia publică spun că 50 de bani pe litru este prea puţin, însă aceasta este marja companiei, iar noi nu putem vinde sub costuri. Dacă preţul la pompă scade cu 1-2 lei, cum s-a cerut în spaţiul public, noi nu vom mai putea asigura cantităţile necesare şi se ajunge la altă criză. Se vorbeşte, totodată, de faptul că în alte ţări au fost plafonate preţurile, însă nivelul la care a fost stabilit plafonul în acele ţări este mai mare decât preţul de acum din România”, au mai spus reprezentanţii din sector.

Ei amintesc ce s-a întâmplat în Ungaria, unde plafonarea preţului a dus la penurie.

Companiile aşteaptă ca zilele următoare să fie definitivat şi publicat mecanismul anunţat de Guvern, pentru a veni cu reacţii şi propuneri oficiale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro