Sari direct la conținut

Click: Michael Jackson a ajuns o mumie

Pălărie pe cap, fular, ochelari de soare şi mulţi plasturi pe faţă! Aceasta este noua înfăţişare a solistului Jackson.

“Mascatul”, cum l-ar caracteriza mulţi la prima vedere, a ieşit la cumpărături prin Las Vegas, alături de copiii săi – Prince, Paris şi Blanket. Tatăl în vârstă de 49 de ani a zăbovit cu micuţii lui într-o librărie, mai bine de trei ore, de unde s-a ales cu mai multe cărţi.

“Dacă prin acest aspect a vrut să treacă neobservat, nu i-a reuşit deloc. Din contră, a atras şi mai mult atenţia. Din când în când, îşi mai scotea ochelarii şi le mai dădea copiilor săi indicaţii. Probabil că şi-a pus plasturii pe faţă ca să-şi protejeze operaţiile estetice de demult. Oricare ar fi însă explicaţiile, look-ul său era mai ciudat ca oricând”, a declarat un martor ocular.

Explicaţia “măştii” avea să fie dată zilele trecute de un apropiat al vedetei. Michael Jackson a fost nevoit să sufere o intervenţie chirurgicală de urgenţă, după ce a rămas fără buza superioară. Fiul său de cinci ani l-a lovit din greşeală în faţă, cauzându-i probleme la buza superioară, care i-a picat pur şi simplu.

“A fost lovit din greşeală de fiul său Prince Michael II, în timp ce se jucau. După lovitură, buza lui Jackson s-a desprins de gură şi a căzut. A sunat imediat la un chirurg plastic, pentru o reparaţie de urgenţă”, a dezvăluit prietenul vedetei, sub acoperirea anonimatului.

Click

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro