Sari direct la conținut

Click: Monica, laudata de Mutu pentru pozele sexy din Italia

“Io sono romena”, anunta Monica Columbeanu de pe coperta prestigioasei reviste “Max”. Greu de recunoscut din cauza machiajului si a coafurii, sotia lui Irinel Columbeanu este protagonista unui pictorial incitant, care l-a dat gata si pe internationalul roman, Adrian Mutu. Atacantul Fiorentinei apare si el in revista italiana, intr-o sedinta foto cu tema antirasism.

Şedinţa foto pe care Monica a realizat-o în Italia la începutul lunii decembrie s-a concretizat într-un pictorial de excepţie pentru luna ianuarie a revistei “Max”. “Acest pictorial, dar şi cel pentru firma de lenjerie intimă, Bordelle, sunt cele mai mari realizări ale mele de până acum. Şi asta pentru că am reuşit singură, fără ajutorul soţului meu sau al numelui Columbeanu”, ne-a mărturisit Monica.

În aceeaşi publicaţie apare şi Adrian Mutu, un român emblematic în “Cizmă” şi care s-a potrivit de minune cu tema antirasism pe care a promovat-o “Max”. “Io sono romena”, “Io sono romeno”, ne anunţă cei doi, pictorialele lor fiind însoţite şi de interviuri consistente care transmit aceeaşi idee: “Ne iubim ţara şi suntem mândri de ea”.

De altfel, Mutu şi Monica au avut ocazia să schimbe impresii despre aventura din Italia, la Gala Fotbalului Românesc, care a avut loc la 11 decembrie. “Pozele sunt frumoase şi foarte reuşite. Felicitări!”, i-a spus Mutu doamnei Columbeanu, care la rândul ei l-a complimentat pe fotbalist pentru apariţia în “Max”.

“Am făcut mii de şedinţe foto până acum, însă pictorialul din „Max” mi se pare cel mai reuşit. Am lucrat cu o echipă de profesionişti, iar transformarea mea mi s-a părut totală. Machiajul şi coafura mi-au plăcut la nebunie”, ne-a mai spus Monica, mândră că a apărut pe aceeaşi copertă pe care în 2007 au mai pozat topmodelul Heidi Klum, fosta “Miss Venezuela” Aida Yespica, sau solista Beyoncé.

Click

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro