Sari direct la conținut

Clubhouse va fi disponibilă pe Android peste tot în lume de la finele acestei săptămâni

HotNews.ro
Clubhouse, Foto: Pavel Shlykov, Dreamstime.com
Clubhouse, Foto: Pavel Shlykov, Dreamstime.com

​Clubhouse, rețeaua socială audio care a fost disponibilă doar pe iOS în primul an de existență, va fi disponibilă pe Android în toată lumea, a anunțat compania. Clubhouse a lansat în 9 mai aplicația de Android, însă era disponibilă în foarte puține țări. Aplicația a devenit extrem de populară anul acesta, fiind evaluată la 4 miliarde dolari.

Clubhouse a anunțat că aplicația va fi disponibilă în Japonia, Brazilia și Rusia începând cu ziua de marți, apoi în India și Nigeria și apoi în toată lumea, de vineri, pentru telefoanele cu Android.

Clubhouse a început lucrul la aplicația pe Android acum câteva luni, compania spunând că a fost lucrul care i s-a cerut cel mai mult. Nu este de mirare: Android are peste 85% din piața sistemelor de operare prezente pe smartphone-uri.

Succesul Clubhouse a determinat companii precum Facebook, Twitter, Discord, Spotify, Reddit și LinkedIn să lanseze produse audio sau să anunțe că vor lansa.

Și pe Android se va menține partea cu invitația: doar cei care primesc o invitație pot să folosească aplicația, compania spunând că în acest mod poate crește controlat.

Aplicației de Android îi vor lipsi la început câteva lucruri prezente pe versiunea de iOS.

Sursa: TechCrunch

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro