Clujana, cu pingelele rupte
Ramasitele fabricii de pantofi Clujana au devenit obiectul unei afaceri imobiliare cu un mare potential de succes. Activele societatii, terenuri si hale, sunt vandute preferential societatilor care, peste noapte, au devenit chiriasi.
Antares Romania, Marty Grup, Delta Pharm si Trevor Kalimera sunt societatile care vor prelua halele Clujana, fara licitatie, in baza dreptului de preemtiune dat de faptul ca au fost chiriasii fostei fabrici.
Afacerea este un joint-venture politic intre PD, PSD si PNL. Conexiunea dintre PD si PSD se face prin intermediul societatii Marty Grup, detinuta de fiii fostului deputat PSD de Cluj, Vasile Suciu. Marty Grup are un as in maneca: tocmai directorul Clujana, Ioan Sabin Pop, care este ruda prin alianta cu fostul deputat Suciu si care a ocupat pentru doi ani (1998-2000) functia de senator PD.
Interesele liberale sunt reprezentate de catre Vasile Feurdean, administratorul special al Clujanei, omul PNL, partid care l-a propulsat la conducerea societatii dupa castigarea alegerilor de catre Alianta. In cadrul celei mai recente sedinte ale Consiliului Judetean, consilierii au decis ca ultimele active ale Clujana, terenuri si hale, sa fie vandute.
O initiativa fireasca, in conditiile in care societatea este in colaps financiar de cativa ani. Partea interesanta este modul in care se vor vinde aceste active. In acest moment, o parte a halelor fabricii sunt inchiriate de cateva societati.
Mai exact: Hala Tabacariei (11.000 mp) este inchiriata de societatea Antares Romania; magazia si cantina (230 mp) sunt folosite de societatea Trevor Kalimera, contra unei chirii de 200 de euro pe luna; societatea Marty Grup are inchiriate doua hale in suprafata totala de 800 mp (chiria: 2,5 euro pe metrul patrat pe luna) si, in cele din urma, un laborator de 21.000 mp, inchiriat de Delta Pharm.
Avand in vedere lipsa cronica de terenuri din judet, activele Clujana reprezinta “aur curat” pe piata imobiliara din oras. Daca ar fi fost scoase la licitatie publica, bugetul judetean s-ar fi consolidat cu cateva milioane de euro.
Acest lucru nu se poate intampla, deoarece societatile care au inchiriat halele au drept de preemtiune asupra cladirilor, in baza contractelor de inchiriere, bine facute in timpul guvernarii PSD. Astfel, se elimina atat transparenta tranzactiilor, cat si posibilii investitori, care ar dori sa cumpere spatiile in cauza la pretul pietei.
Clauze favorabile si evaluari
“Conform legii, daca s-au realizat peste 15 la suta investitii in spatiile respective, atunci chiriasii au dreptul sa le cumpere. O sa negocieze direct cu firmele care au inchiriat”, a declarat vicepresedintele CJ, Kerekes Sandor.
Fireste, clauza de 15 la suta a fost trecuta in contracte pe vremea in care conducerea CJ era asigurata de Gratian Serban, iar director al Clujana era Ioan Sabin Pop, fost lider PD, dar trecut, subit, in barca pesedistilor locali.
Cu toate acestea, pentru vanzarea activelor este nevoie mai intai de o evaluare a acestora la pretul pietei. “Nu imi dau seama ce va iesi din investitia asta. Trebuie, insa, sa se faca o evaluare corecta a activelor”, a declarat consilierul judetean PSD Gratian Serban. Actualul administrator special al Clujana, desemnat de CJ Cluj, este Gheorghe Feurdean, un apropiat al PNL.
Feurdean a explicat ce tranzactii s-au mai facut cu activele Clujana si de ce vanzarea ultimelor hale este fireasca: “O parte din activele societatii a fost vanduta si anul trecut. Mai exact, s-au vandut terenurile dintre hale, o hala si un teren pe strada Campul Painii, la circa doua milioane de euro”.
Au pus la cale afacerea inca de anul trecut
In discutia avuta cu reporterii ZIUA de Cluj, Feurdean a scapat porumbelul si a precizat ca “societatile Antares Romania, Marty Grup, Delta Pharm si Trevor Kalimera au aparut in peisajul Clujana anul trecut, dupa ce CJ a decis sa scoata la vanzare activele societatii”.
Adica actuala conducere a Clujana a negociat conditiile faborabile ale inchirierii, cu drept de preemtiune, in conditiile in care stia ca halele vor fi scoase la vanzare.
Feurdean a admis faptul ca cele patru societati doresc sa cumpere halele pe care le au in chirie. Dreptul de preemtiune a fost castigat de Antares Romania, Trevor Kalimera, Marty Grup si Delta Pharm dupa ce au obtinut din partea reprezentantilor Consiliului de Administratie al Clujana acordul pentru a investi in hale.
“In contractele de inchiriere, am trecut aceasta mentiune, pentru ca am avut in vedere scoaterea lor la licitatie”, a declarat Feurdean. Cat despre scoaterea la licitatie a activelor ramase, administratorul special al Clujanei a mentionat ca este posibila, daca vor exista solicitari.
Afirmatia acestuia este bizara, avand in vedere ca, desi activele societatii sunt consistente, nu s-a facut nici un anunt public.
“Anul trecut, am dat anunturi in toate publicatiile si la aproape fiecare licitatie am avut un singur participant”, a mai declarat Feurdean. Cu toate acestea, el recunoaste ca terenul de pe strada Campul Painii a fost vandut cu 85 de euro metrul patrat, in conditiile in care pretul de pornire era de 60 de euro.
In concluzie, activele Clujana vor fi scoase la licitatie daca cineva va solicita acest lucru si, in acelasi timp, deja se negociaza cu societatile care au inchiriat spatiile vizate spre vanzare.
Avand in vedere ca cele patru societati au dreptul sa cumpere halele la pretul stabilit prin expertiza, din care se scade investitia facuta, afacerea este mai mult decat profitabila. Chiar si daca cele patru societati vor plati pretul pietei pe hale, afacerea este incorecta, mai ales prin prisma lipsei acute de terenuri in oras, spun expertii imobiliari contactati.
Afaceri colorate politic
Actualul director al Clujana este Ioan Sabin Pop, despre care se stie ca, intre 1998-2000, a fost senator PD in locul senatorului PSDR Titus Lucian Suteu si membru al CJ Cluj pana in 2004. Sabin Pop, directorul Clujana, se afla in conflict de interese (cel putin moral) in ceea ce priveste vanzarea activelor fabricii.
Mai exact, el este ruda prin alianta cu fostul deputat PSD Vasile Suciu, care, prin intermediul celor doi fii, controleaza Marty Grup, societatea care a inchiriat hala fostei Tabacarii, unul dintre cele mai importante spatii ale fabricii de pantofi.
Bazele afacerii imobiliare care au ca tinta activele Clujana au fost puse in 2003, cand CJ a preluat de la APAPS (actualul AVAS) pachetul majoritar de actiuni. In acest sens, a fost constituita o comisie speciala, din care faceau parte reprezentanti ai CJ Cluj. Sabin Pop, actualul director al societatii, a facut parte, in 2003, din aceasta comisie speciala.
De asemenea, membri ai comisiei au fost si actualul consilier judetean Liviu Medrea (PSD), care, in 2004, s-a declarat impotriva vanzarii activelor Clujana, Lucia Todoran (director executiv Consiliul Judetean Cluj in 2003, acum director executiv al Directiei Generale de Administratie Publica si Juridica), Petru Malai (director executiv CJ Cluj – 2003, acum director al Directie Generale Economice), Radu Spanu (director executiv al CJ – 2003, in prezent seful Directie de Urbanism) si Ioan Rusu (director al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat 2003).