Sari direct la conținut

Clujenii migreaza de la bloc la tara

Ziua de Cluj

A devenit un fenomen: clujenii prefera sa isi vanda apartamentul din oras si se orienteaza catre satele din jur ca sa-si achizitioneze terenuri pe care sa construiasca. Daca un apartament de doua camere se cumpara in Cluj-Napoca cu aproximativ 65.000 de euro, la tara, o casa porneste de la 40.000 de euro, dar poate depasi 100.000 de euro.

Numai in Chinteni. din 2003, de cand a fost introdus gazul metan, peste 300 de familii din Cluj-Napoca si-au cumparat casa sau si-au construit-o pe terenurile pe care le-au achizitionat fie de la localnici, fie de la rudele acestora. Comuna Jucu este, de asemenea, cautata de oraseni. Primarul Petre Coste ne-a informat ca in ultimul an circa 50 de familii s-au mutat la Jucu.

Iar acum avem cateva zeci de cereri noi pentru eliberarea de autorizatii de construire, a declarat Coste. El a recunoscut totusi ca in mare parte cei care isi construiesc case la Jucu au posibilitati materiale astfel incat sa-si pastreze si apartamentul in oras, iar la Jucu sa vina doar ca la o resedinta de vara.

Printre acestia se numara insa si cei care au vandut apartamentul si s-au mutat cu intreaga familie, a precizat Coste.

Cele mai cautate sat

Cele mai cautate localitati raman Florestiul si Apahida.

La Floresti, unde greutatea o da in primul rand distanta mica de oras, precum si centrele comerciale din apropiere (Metro, Praktiker sau Polus Center, ce se afla in constructie), casele din spatele strazii principale au fost achizitionate sau inchiriate in totalitate, de profesori, medici sau avocati clujeni, iar Primaria de abia mai face fata cererilor de terenuri.

Si in Apahida terenurile libere de sarcini s-au cam terminat, orasenii fiind dispusi acum sa achizitioneze si in sate precum Campenesti sau Dezmir. Arhitectul judetului, Radu Spanu, ne-a reamintit, de pilda, ca in urma cu cativa ani Campenesti nici nu figura pe harta ca localitate independenta, nu avea intravilan. Cei cativa tarani care locuiau pe acolo aveau buletine de Cluj-Napoca.

Or, daca mergeti acum si vedeti ce mult s-a construit pe terenurile din zona Campenesti si cat se mai construieste, ce cautate sunt terenurile aici, atunci veti intelege diferenta, spune Spanu. El a apreciat ca migratia spre zona rurala este un lucru normal, care demonstreaza ca spatiul locativ intra intr-un circuit economic normal.

Am vrut sa iesim din stres

Studiile facute de compania Imofinance arata, ca, fata de acum trei ani, numarul clujenilor interesati de achizitionarea unui apartament in afara municipiului a crescut cu peste 10%. Familia Simionescu se va muta in acest an in Floresti, intr-un ansamblu rezidential. Ne-am dorit sa iesim din Cluj si am ales localitatea Floresti.

Locuim in municipiu, suntem nascuti in municipiu si am vrut sa iesim din tot ce inseamna stres si oras. In cazul nostru au contat foarte mult zona si vecinatatile, fiindca in locul unde ne vom muta noi totul este gandit si amenajat pentru locuire, cu toate facilitatile. In plus, avem si prieteni care locuiesc in Floresti de cativa ani, explica Marina Simionescu.

Apartamentul cu patru camere din Manastur in care familia locuieste acum valoreaza in jur de 75000 de euro. Casa cu trei dormitoare, fiecare cu baie si dressing propriu, living si birou, gradina, piscina si un minicentru spa, cu jacuzzi si aparate de fitness ii va costa pe proprietari in jur de 200.000 de euro.

Drumul cu masina din Floresti pana in oras dureaza doar cinci minute, asa ca distanta fata de oras nu e o problema, mai spune Marina Simionescu.

Cine se muta

Spre cumpararea de apartamente in localitatile din jurul Clujului se orienteaza mai ales persoanele care nu isi permit, din punct de vedere financiar, sa achizitioneze unul in oras, sustin reprezentantii agentiilor contactate. Daca un apartament de doua camere se cumpara in Cluj-Napoca cu aproximativ 65.000 de euro, in Floresti un apartament cu doua camere, de 58-60 mp costa 38-40.000 de euro.

Cealalta categorie de clujeni care prefera municipiului localitatile din jurul Clujului au ca motivatie confortul.

Cei care cauta un mediu diferit de cel al orasului aleg sa achizitioneze terenuri si case in localitatile limitrofe Clujului, iar fenomenul de crestere a preturilor este mai accelerat pe segmentul de terenuri decat pe cel de apartamente, tocmai datorita posibilitatilor de dezvoltare si a cererii.

* Diferente de taxe si impozite

Migratia spre mediul rural este incurajata si de taxele si impozitele mici practicate in cele mai multedintre comunele cautate. Diferentele sunt mari si asta e normal pentru ca municpiul Cluj-Napoca este inclus in zona de categorie I, a spus purtatorul de cuvant al Primariei, Raimonda Boian.

Impozitele pe cladiri sunt percepute in functie de locatie, nivel, marime, dar si de materialele din care au fost construite. Pe terenuri, taxele variaza in functie de categoria acestora. In Apahida, de pilda, metrul patrat de teren construit este impozitat cu 0,0583 de lei. Daca vorbim de intravilan, impozitul pe mp este de 0,0020 lei, iar pentru pasuni sau fanet, de 0,0014 lei.

Daca exemplificam, pentru o cladire (casa) pe un singur nivel in Apahida, in suprafata de 64 mp, care mai are si anexe de alti 40 mp, se plateste un impozit de 29 de lei. Or, in Cluj-Napoca, pentru o garsoniera de 30 mp, depinzand si de valoarea impozabila a imobilului (care variaza intre 669 si 396), se ajunge la un impozit anual de circa 20 de lei. In Jucu, pentru o casa de 100 mp, impozitul anual ajunge la 80 – 100 de lei.

Terenuri de 30-50 – euro/mp, aproape de Cluj

Clientii agentiilor imobiliare sunt interesati de aproape toate zonele aflate pana la 15 km de Cluj, dar de cel mai mare succes se bucura directia Floresti-Gilau. Zona Chinteni se afla si ea in crestere, sustin agentii imobiliari. Aici preturile la terenuri variaza intre 17 si 35 de euro, in functie de pozitionare si acces la utilitati, in vreme ce in Floresti si Gilau pot fi de 45-70 de euro.

In Gilau se gasesc terenuri la 30-50 de euro pe mp, iar in Floresti, zona ce s-a dezvoltat mult si datorita investitiilor in sectorul comercial, terenurile ajung sa coste 70-90 de euro mp. Cu toate acestea, comunele sunt in avantaj clar daca se tine cont de faptul ca in municipiu chiar si in zonele slab cotate preturile sunt de 170-200 de euro/mp, iar in centru pot ajunge la 1000 de euro.

Oferte de suprafete mari sunt tot mai putine, acum am ajuns la stadiul cand se vand parcele de maxim 1000 mp, pentru case individuale, spune Valentin Teodorescu, director general al Welt Imobiliare.

Cresc preturile la terenuri

Putem sa ne asteptam la cresteri de preturi in Floresti, Gilau si Chinteni, dar aici erau intr-adevar joase, de 10-25 de euro. De fapt, si acum putem vorbi de terenuri cu 17 euro mp, dar daca cel care cumpara tine cont si de introducerea utilitatilor ajunge tot pe la 35, arata Teodorescu.

Pentru case, zonele dinspre Jucu, Apahida si Baciu sunt urmatoare tinte, aici preturile fiind ceva mai joase, din cauza pozitionarii intr-o zona considerata mai degraba industriala – un mp de teren costa 30-40 de euro. In Apahida sunt disponibile si suprafete de 4-10 hectare cu destinatie de constructii industriale (10-15 euro/mp), dar si terenuri de 500 pana la 5000 mp potrivite pentru locuinte.

In Valcele, Apahida, Jucu proiectele sunt mai mici si constructiile mai ales in regie proprie. Dezvoltarile mari nu au prins foarte bine aici, desi au fost niste tentative. Totusi, si zonele acestea se vor dezvolta, mai ales ca exista legaturi bune cu orasul, considera Doru Lupeanu, marketing manager Grup de Lux.

Casa si bani, in loc de apartament

Cat despre case, un clujean poate sa isi ia un apartament in duplex, in municipiu, cu 140-150.000 de euro sau o casa in Floresti la jumatate de pret, cu 75.000. Cele mai multe cereri pentru localitatile de langa Cluj vin din partea unor persoane care s-au pensionat si nu au nevoie sa vina in oras, raman astfel si cu ceva bani, spune Lupeanu.

Un apartament cu trei camere se poate vinde cu 60-65.000 de euro si se pot lua case ceva mai departe de Gilau cu 40-50.000 de euro. In Baciu se gasesc case cu 50-60.000 de euro, dar si cu 100.000 de euro (cinci camere, doua niveluri).

Daca pretul de achizitie poate constitui un argument in favoarea alegerii unei comune de langa Cluj atunci cand iti cauti o locuinta, nici aspectul cheltuielilor ulterioare nu este de neglijat.

Nivelul de impozitare poate fi de patru ori mai mare in municipiu decat in afara lui, iar costul de trai (parcare, impozit pe teren, efort de acces, taxe de utilitati etc.) e de trei ori mai mare in centrul orasului decat intr-o localitate din afara.

* Oportunitati de investitii

Inca de anul trecut mai multi dezvoltatori imobiliari s-au orientat inspre localitatile din imprejurimile Clujului, unde preturile terenurilor si tendintele cererii prezinta oportunitati de investitii.

– Imoinvest va investi in jur de 20 de milioane de euro intr-un ansamblu rezidential la Gilau. Complexul cuprinde circa 160 de locuinte dispuse pe parcele individuale, cu acces rutier si pietonal privat, zona de agrement, zona de servicii si comert. Preturile unei case (parter plus etaj) vor fi de 80.000-120.000 de euro.

– Societatea Intercad va investi, tot la Gilau, in jur de 10 milioane de euro pentru un ansamblu rezidential, amplasat pe un teren de 12 hectare. Complexul va fi format din 150 de case si va include o zona de servicii. La un pret de vanzare de circa 500 de euro pe mp, preturile caselor vor porni de la 60.000 de euro (casa si teren). Proiectul include, pe langa locuinte, si o zona de servicii.

– Terra Progressio pregateste in Floresti un ansamblu ce necesita o investitie de trei milioane de euro, pe cinci hectare. Cele 67 de case se dezvolta pe suprafete de cate 500 pana la 1000 mp.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro