CME, compania-mama a Pro TV, a ajuns la o intelegere pentru transferul licentelor radio, inclusiv Pro FM si Info Pro, catre RCS&RDS
Compania CME, care in Romania detine posturile din reteaua Pro, a ajuns la o intelegere cu RCS&RDS pentru transferul licentelor radio pe care le opereaza, transfer care, pentru a se putea petrece, trebuie sa primeasca mai intai aprobarea CNA, potrivit informatiilor HotNews.ro. Licentele pentru Pro FM, Info Pro si Pro Clasic urmeaza sa fie cesionate RCS&RDS, in timp ce societatea Campus Radio SRL, ce opereaza Music FM si Dance FM, urmeaza sa fie cedata RCS.
Este vorba, mai precis, de doua licente Pro FM (terestra si prin satelit), doua Info Pro (terestra si prin satelit) si o licenta prin satelit pentru Pro Clasic. In cazul licentelor Campus Radio SRL, este vorba despre trei licente Music FM (Bucuresti, Targu Mures si Cluj) si una pentru Dance FM.
Pentru ca tranzactia sa poata avea loc, este nevoie mai intai de aprobarea Consiliului National al Audiovizualului.
- Informatii despre iminenta vanzare a operatiunilor de radio ale CME din Romania circula de la inceputul acestui an si au fost confirmate de compania-mama a Pro TV mai intai in martie, apoi in iunie. Initial, de achizitie au fost interesate mai multe grupuri media de pe piata locala. In luna mai, Sebastian Ghita afirma, intr-un interviu acordat HotNews.ro, ca era pe cale sa cumpere Pro FM si Info Pro. La inceputul lunii noiembrie, Paginademedia.ro scria ca in cursa finala mai ramasesera RCS&RDS si Sorin Enache, fost sef la Realitatea Media, sursa citata mentionand atunci ca „daca va prelua statiile, unul dintre posibilii parteneri ai lui Sorin Enache este Sebastian Ghita (…) Sorin Enache a fost, pentru o perioada, membru in Consiliul de Administratie al companiei de panotaj Euromedia controlata de Sebastian Ghita.