Sari direct la conținut

Cîmpeanu: Doar medicina muncii poate stabili dacă un profesor are vulnerabilități la Covid și poate preda online / Chestionare în școli pentru vaccinare

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că nu este prevăzut niciun articol în lege care să-i permită unui profesor cu vulnerabilități medicale să solicite să predea doar online. Ministrul spune însă că profesorul poate merge la medicina muncii, iar dacă se constată că are boli care-l expun în fața Covid-19, atunci el poate aduce adeverință medicală directorului școlii și poate preda online.

Vorbind despre faptul că doar 61% dintre cadrele didactice sunt vaccinate, Cîmpeanu spune că e mult mai greu acum să-i convingă pe profesorii nevaccinați, dar că a pregătit o strategie în acest sens, atât pentru ei,cât și pentru elevi.

Cei peste 8.000 de salariaţi care s-au vaccinat peste vară sunt ”un plus, recunosc, dar este mai mic decât speram şi mai mic decât ne doream. Insistăm pe prezentarea de argumente şi punem la dispoziţie, după începerea şcolii (…) echpe mobile de vaccinare”, a mai precizat ministrul, potrivit News.

Sorin Cîmpeanu a precizat că se va distribui un chestionar în şcoli, pentru a se afla intenţia părinţilor de a vaccina copiii. ”Este un chestionar simplu, pe care am anunţat că o să-l trimitem”, a mai declarat ministrul.

Ministerul Educației a făcut joi publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).

Astfel, din totalul de 317.531 angajați ai sistemului național de învățământ s-au vaccinat 193.430 de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%.

Față de ultima raportare se înregistrează un plus de 8257 de persoane vaccinate în sistemul național de învățământ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro