Sari direct la conținut

CNA a limitat puterile presedintelui. Valentin Jucan, membru al Consiliului: Laura Georgescu "nu mai are putere"

HotNews.ro

CNA a adoptat, joi, noul Regulament de Organizare si Functionare (ROF) al institutiei, prin care se limiteaza atributiile presedintelui acestei institutii. Documentul, ce urmeaza intre in vigoare vineri, trece majoritatea directiilor din subordinea presedintelui in cea a Consiliului ca for colegial, iar sedintele acestuia nu vor mai fi prezidate de presedinte, ci de fiecare membru, prin rotatie, dupa cum noteaza Mediafax. Schimbarea vine dupa ce majoritatea membrilor s-au delimitat de „limbajul si comportamentul” presedintelui Laura Georgescu, evidentiat printr-o serie de inregistrari facute publice in ultimele luni.

  • Noul ROF a fost adoptat cu opt voturi pentru si unul impotriva. Au votat in favoarea lui membrii Viorel Buda – vicepresedinte CNA, Moncia Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Florin Gabrea, Radu Calin Cristea, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu. A votat impotriva Christian Mititelu, in timp ce presedintele Laura Georgescu si membrul Lorand Turos au lipsit. De altfel, in ultimele luni CNA s-a reunit doar de cateva ori, de fiecare data in absenta Laurei Georgescu.

Aceiasi membri CNA au votat ca regulamentul nou sa intre in vigoare vineri. Valentin Jucan a precizat, citat de Mediafax, ca presedintele Laura Georgescu nu poate sa nu semneze noul ROF Decat daca il ataca in contencios administrativ.

Ce spune, intre altele, noul regulament:

  • sedintele publice ale CNA vor fi conduse pe rand, in ordine alfabetica, de fiecare membru al CNA, nu doar de presedinte – lucru important avand in vedere ca presedintele de sedinta este cel care stabileste agenda.
  • strategiile administrative vor fi stabilite lunar de un Colegiu Director format din membrii CNA, directori si sefi de servicii.
  • presedintele CNA trebuie sa aduca la cunostinta Consiliului orice comunicare oficiala cu alte institutii publice/private romanesti si straine ce necesita un punct de vedere al institutiei.

Valentin Jucan le-a spus jurnalistilor prezenti la sedinta ca prin noul ROF presedintele CNA, Laura Georgescu, „nu mai are putere”, dar a precizat ca nu s-a urmarit un regulament „impotriva unui om”, ci un regulament „mult mai transparent, pentru institutie”.

Inainte de adoptarea noului regulament, Valentin Jucan nota, pe pagina sa de Facebook:

  • ” In acest moment suntem in faza unei incercari de deblocare a institutiei prin modificarea Regulamentului de organizare si functionare (ROF) intr-o forma care sa transparentizeze institutia si care sa redea puterea Consiliului, putere confiscata abuziv de numita Laura Georgescu.”
  • „Consensul a minim sase membri (numarul minim necesar pentru adoptarea unei decizii) a aparut ca urmare a scandalului public in care este inecata mai sus mentionata doamna, dar mai ales din cauza saturatiei la care au ajuns chiar si membrii CNA care au sustinut-o pe sefa CNA. Tarziu, cu pretul ducerii la disperare a angajatilor, ducerii la pamant a credibilitatii institutiei si ducerii unora pe la DNA, bine ca s-au saturat. „
  • Numirea in perioada septembrie-noiembrie a patru membri CNA concomitent cu desfasurarea campaniei electorale pentru alegerea Presedintelui Romaniei. Miza in CNA sau nu? (…) Asadar din patru mandate, doua vor fi reconfirmate (Trepcea si Cristea), unul va ramane vacant (ocupat acum de doamna Iorga) si numai pe unul va veni o persoana noua in CNA, pe locul care, in sfarsit, va fi lasat liber de Mititelu. Mandatul acesta apartine Guvernului. (…) Ce va face un CNA configurat ca mai sus in aceasta campanie electorala? Simplu. Nimic. CNA nu mai exista, multumita Laurei Georgescu si a celor care au sustinut-o in interiorul si din exteriorul CNA. Chiar si asa, cu un ROF imbunatatit, sa nu va imaginati ca majoritatea pe care am criticat-o pana acum va reactiona altfel. (…) Nu indraznesc sa ma gandesc la raportul privind Mecanismul de cooperare si verificare – MCV de la inceputul anului viitor! Va fi un dezastru la capitolul audiovizual”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro