Sari direct la conținut

CNA: Amendă de 30.000 de lei pentru Naşul TV, somaţii pentru Antena 3 şi România TV

HotNews.ro
CNA: Amendă de 30.000 de lei pentru Naşul TV, somaţii pentru Antena 3 şi România TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, cu o amendă de 30.000 de lei postul Naşul TV pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei audiovizuale referitoare la dreptul la propria imagine şi la informarea corectă.

Potrivit unui comunicat al CNA transmis joi și citat de Agerpres, în aceeaşi şedinţă, în care a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a autosesizării şi a reclamaţiilor primite, membrii Consiliului au aplicat somaţii publice posturilor Antena 3 şi România TV.

Amenda aplicată pentru Naşul TV a vizat nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în ediţia din 5 martie a emisiunii „Să vorbim despre tine” şi în ediţia din 28.04.2021 a emisiunii „Naşul Special”.

Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede la art. 40 – (1) că, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

Conform Art. 64 – (1) din acelaşi cod, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Postul Antena 3 a fost sancţionat cu somaţie publică, deoarece la difuzarea ediţiilor din 17 şi 22.03.2021 ale emisiunii „Sinteza zilei” şi în cadrul emisiunii „Subiectiv” din data de 21 martie, postul nu a ţinut cont de prevederile art. 46 indice 1, art. 64 alin. (1) lit a) şi b) şi nici de cele ale art. 65 lit. (c) din Codul audiovizualului.

Conform art. 46 indice 1 din Cod, relatările sub orice formă despre ameliorarea şi/sau vindecarea bolilor, indiferent de metodele folosite, nu se pot face decât prin prezentarea opiniei unui medic specialist cu privire la diagnosticele medicale, iniţial şi final, iar art. 65 stipulează că în emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: () c) titlul afişat pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate în acel moment.

CNA a sancţionat postul România TV cu somaţie publică, pentru că, în ediţia din 18 martie a emisiunii „Punctul Culminant” şi în cea din 21.03.2021 a emisiunii „România de Poveste”, a încălcat dispoziţiile art. 46 indice , art. 64 alin. (1) lit a) şi b), precum şi pe cele ale art. 65 lit. (c) din Cod. La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere şi nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (2), în ediţia mai sus-menţionată a emisiunii „România de Poveste”.

Potrivit art. 47 – (2) din Codul audiovizualului, este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro