CNA cere GSP TV sa urgenteze negocierile cu cablistii pentru preluarea meciurilor din Liga I
CNA a solicitat marti SC Camina Trust SRL sa urgenteze negocierile cu operatorii de cablu astfel incat acestia sa poata prelua emisiunile postului GSP TV. Solicitarea CNA vine dupa reclamatiile primite de la telespectatorii nemultumiti ca nu pot viziona meciurile din Liga I, dar si in urma cererii directorului general al TVR, Alexandru Sassu, care a propus includerea campionatului national de fotbal pe lista evenimentelor de interes public difuzate in cadrul programelor TV cu acces liber.
„Nu putem sa fixam un termen pentru definitivarea acestor negocieri pentru ca nu vrem sa le afectam in vreun fel, insa in sedinta urmatoare ii invitam sa ne spuna care este stadiul negocierilor”, a declarat, pentru HotNews.ro, presedintele CNA, Rasvan Popescu. „Ei ne-au transmis astazi ca GSP TV a demarat negocierile cu UPC si Dolce, ceea ce inseamna ca peste 70% din populatie va avea acces la meciurile Ligii I”, a adaugat Popescu.
Daca negocierile nu se finalizeaza, CNA analizeaza posibilitatea de a solicita Guvernului includerea acestor meciuri pe lista evenimentelor de interes public, astfel incat cel putin 70% din populatia Romaniei sa le poata urmari in direct sau in transmisie decalata, in cadrul unui serviciu de programe cu acces liber.
CNA a primit, luni, o solicitare in acest sens din partea directorului general al TVR, Alexandru Sassu, care cerea Consiliului sa intervina, in calitate de garant al interesului public, pentru incadrarea normativa a campionatului national de fotbal, in lipsa careia, sustine Sassu, „a fost posibil ca acest campionat sa fie utilizat ca mijloc de lupta economica intre trusturile media”.
In cazul in care se admite cererea lui Sassu si meciurile sunt incluse pe lista emisiunilor de interes public, celelalte televiziuni vor avea posibilitatea sa difuzeze secvente din partidele de fotbal si in afara emisiunilor de stiri.
Razvan Popescu a precizat totusi ca nu va recurge la aceasta solutie daca SC Camina Trust SRL va definitiva negocierile cu ceilalti operatori de cablu in timp util.
Actuala lista a evenimentelor considerate de interes major pentru public include Campionatul European si Mondial de fotbal si jocurile de calificare ale echipei nationale la aceste campionate.