Sari direct la conținut

CNA dezminte oficial orice implicare in cazul Monica Macovei-Pro TV

HotNews.ro

Membrii CNA dezmint categoric orice fel de implicare a acestui for in decizia Pro TV de a anula o emisiune ce urma sa fie transmisa online pe site-ul stirileprotv.ro, asa cum sustinea, marti, candidatul la prezidentiale Monica Macovei, se arata intr-un comunicat de presa al forului audiovizual.

Comunicatul integral:

Ref. la acuzatiile aduse CNA de catre doamna Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidentiale, cu privire la anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul „stirileprotv.ro” in data de 29.10.2014

Membrii Consiliului National al Audiovizualului dezmint categoric orice fel de implicare a institutiei in anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul „stirileprotv.ro”. In acest sens, Consiliul a avut in vedere informatiile vehiculate in presa in zilele de 28 si 29.10.2014, ca urmare a afirmatiilor doamnei Monica Macovei, candidat independent la alegerile pentru Presedintia Romaniei, potrivit carora CNA ar fi intervenit la postul de televiziune Pro TV pentru anularea unei emisiuni transmise on-line pe site-ul stirileprotv.ro, emisiune la care domnia sa urma sa participe.

De altfel, atributiile si competentele CNA sunt strict stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul neavand niciun fel de posibilitate de a interveni asupra continutului unui site de internet, inclusiv in ceea ce priveste site-ul unui radiodifuzor licentiat in Romania.

Trebuie mentionat, in acelasi context, faptul ca postul Pro TV a avut o pozitie ferma cu privire la afirmatiile doamnei Monica Macovei, precizand atat intr-un comunicat remis presei in data de 29.10.2014, cat si in sedinta publica a CNA din data de 30.10.2014, ca „nu a existat nicio interventie a unei autoritati publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editoriala interna a Pro TV”, postul mentionand ca a decis sa renunte complet la a mai organiza acele emisiuni on-line „pentru a nu crea impresia unui partizanat politic”.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro