„Când m-am externat, am cerut voie doamnei doctor să o îmbrățișez” – Cum și-a recăpătat încrederea o pacientă operată de chisturi endometriozice la Spitalul MedLife Humanitas
Pentru Elena*, Moș Nicolae a însemnat anul trecut recăpătarea încrederii și speranței – era ziua în care se externa, vindecată complet, din Spitalul Humanitas din Cluj-Napoca, după o operație reușită de histerectomie, în care a lăsat complet în urmă teama că ar putea avea cancer. Elena a ajuns la Spitalul Humanitas, parte din Grupul MedLife, după ce o interpretare a unei analize a sugerat că ar putea avea cancer, însă ea a simțit că nu acesta este diagnosticul său. Și a avut dreptate.
Era vorba de chisturi de natură endometriozică, i-a explicat medicul său, dr. Alexandra Trăilă, dintre care unul se spărsese în întreaga cavitate abdominală, ceea ce îi provocase dureri cumplite, iar pentru a se vindeca era nevoie de o operație de histerectomie totală. Pentru Elena însă, experiența celor patru zile în spital a însemnat nu doar vindecare, ci și încurajare din partea tuturor că va fi bine și va putea să revină la viața dinainte. „Umanitate”.
Toate semnele duceau către cancer
Elena, de profesie asistentă medicală, era la serviciu când, în timpul unui efort fizic, a simțit „o mișcare în jurul abdomenului, o deplasare”. I-a spus colegului său că simte ceva ciudat, ceva ce nu era însă durere.
A doua zi dimineața, după ce a terminat de făcut o prăjitură, Elena a simțit o durere puternică în abdomen. „Nici una dintre durerile pe care le-am avut nu au fost ca asta. Am simțit că cineva mi-e băgat sute de cuțite și am căzut din picioare. Nici să țip nu am reușit”.
În timpul durerilor acelea mari, asistentă medicală fiind, a încercat să își pună singură un diagnostic, însă faptul că durerea era în tot abdomenul o încurca. A gestionat durerea cu antispastice și analgezice, dar și antibiotic, iar a doua zi a mers la medic, însă acesta nu a putut stabili doar pe baza ecografiei un diagnostic.
După un CT cu substanță de contrast la spitalul din oraș, un medic i-a spus că ar putea avea cancer. „După descriere, erau notate adenocarcinom, pe uter, pe ovar, la stomac, toate cu semnul întrebării, dar toate duceau către cancer cu metastaze. Sigur că psihic am decăzut.”
Însă Elena a simțit însă că nu acesta este diagnosticul său. „Eu nu cred că am așa ceva”, a spus ea atunci și a decis să meargă în altă parte pentru consult și operație.
„Profesionalism. Umanitate. Ireproșabil” – trei cuvinte pentru experiența în spital
De la o prietenă bună din Cluj a aflat de Spitalul MedLlife Humanitas și de medicii Alexandru și Alexandra Trăilă. A reușit să se programeze la doamna doctor Trăilă, medic specialist obstetrică ginecologie, care a consultat-o și i-a explicat faptul că nu este cancer, ci cel mai probabil endometrioză pelvină. „Mi-a spus, însă, că trebuie operație, care, din păcate, nu poate fi făcută laparoscopic.”
Mai mult, doamna doctor a sunat un profesor specialist în radioimagistică pentru a îi interpreta CT-ul, care i-a confirmat la rândul său că, inițial, acesta fusese interpretat greșit.
După ce a stabilit operația pentru primele zile din decembrie, operație care a fost realizată de dr. Alexandra Trăilă împreună cu tatăl său, dr. Alexandru Trăilă, medic primar ginecologie, o asistentă de la spitalul Humanitas a sunat-o pe Elena să îi explice cum se desfășoară internarea. Nu mai fusese niciodată internată. „Am întrebat ce trebuie să îmi aduc de acasă și mi-a spus că nimic. Cum nimic? Eu aveam deja valiza pregatită, inclusiv cu trei cămăși de noapte. Mi-a spus să îmi aduc numai periuța de dinți și lenjeria intimă.”
Dr. Alexandru Trăilă și dr. Alexandra Trăilă, operând împreună / Foto: MedLife
Operația a durat aproape trei ore, față de o oră și jumătate cât fusese estimată inițială, pentru că i se desprinsese un chist ovarian, iar lichidul se dusese în întreaga cavitate abdominală. De aici și durerea puternică resimțită. Medicii au fost nevoiți să curețe foarte bine totul. „Eu știam că am chisturi, însă mi s-a spus că spre menopauză se retrag. Dacă nu m-am simțit rău, 8-10 luni nu mai fusesem la control. Dar ele au crescut. Iar de la efortul din timpul serviciului, probabil că atunci s-a desprins și s-a spart spre dimineață. Faptul că am decis să iau antibiotic a făcut așa încât să nu fac septicemie. Am avut un înger păzitor acolo sus.”
Doamna doctor îi promisese că atunci când va ieși din operație, o va suna pe fiica acesteia. Însă operația a început la ora 8 și a durat mai mult decât fusese preconizat, așa că fiica Elenei s-a speriat.
„Nu îi lăsasem fiicei mele numărul de telefon al doamnei doctor, însă a căutat-o pe internet și i-a găsit numărul. Dar ea nu putea să răspundă pentru că era încă în operație. Când a ieșit, cu gândul că trebuie să o sune pe fiică-mea, a sunat prima dată la numărul care o sunase insistent și a vorbit cu fiică-meaea. I-a explicat foarte frumos jumătate de oră totul și chiar mi-a spus fiica mea: <>
Medicul nu doar că a avut răbdare să explice totul fiicei, dar a și ajutat-o pe Elena să aibă lângă ea ochelarii de citit și telefonul pentru atunci când își va reveni din anestezie.
Fiica mea a întrebat-o: „Așa-i că mama nu are cancer?” Și doamna doctor i-a confirmat, i-a spus că o poate suna oricând are întrebări. Fiica Elenei a rugat-o pe doamna doctor să îi scoată telefonul și ochelarii mamei sale din geantă și să îl lase lângă ea, să o poată suna când se trezește. „Și așa a făcut.”
După operație, organele au fost trimise la examenul histopatologic, care a confirmat diagnosticul inițial.
De Moș Nicolae, la doar patru zile de la internare, Elena a ieșit din Spitalul Humanitas vindecată. Iar pe 8 martie, la controlul de trei luni după operație, a aflat că totul este bine, chiar dacă încă o perioadă nu va putea face orice tip de efort.
Cum definește pacienta în trei cuvinte experiența sa în Spitalul Humanitas?
„Tot ce se poate mai bun. Profesionalism, umanitate – și asta nu se referă doar la domnișoara doctor, ci la toată lumea din spital. Iar al treilea cuvânt: ireproșabil. Totul, de la internare la externare a fost în regulă. La externare, pentru că erau încă reguli Covid, oamenii nu se apropiau unii de alții, și am zis – să îndrăznesc? Și am întrebat-o dacă pot să o strâng în brațe. Doamna doctor mi-a spus <>. Aș fi și pupat-o, dar vremurile nu ne permiteau.
Am simțit o căldură din partea ei, de când m-am dus și până am ieșit. O fire foarte veselă care îți dă curaj. Și toată lumea din spital îmi spunea că o să fie bine.”
Dr. Trăilă: Medicul trebuie să reprezinte suportul pacientului de-a lungul întregului proces de vindecare
„În relația medic-pacient comunicarea este foarte importantă. Medicul trebuie să îi ofere pacientei toate informațiile legate de patologia sa și să îi explice metodele terapeutice disponibile, punând în balanță atât riscurile cât și beneficile acestora. Răbdarea și empatia, consolidată de efectuarea unui tratament de calitate în conformitate cu ultimele ghiduri medicale în domeniu, trebuie să ne conducă în tratarea oricărui pacient, indiferent de patologie. Medicul curant alături de întreaga sa echipă, care este extrem de importantă, trebuie să reprezinte suportul pacientului de-a lungul întregului proces de vindecare”. Astfel vorbește dr. Alexandra Trăilă, medic specialist ginecologie, despre cum vede la rândul său relația care se formează între pacient și medic.
Dr. Alexandra Trăilă explică și în ce a constat intervenția chirurgicală efectuată în cazul Elenei.
„Pacienta în vârstă de 50 de ani a acuzat dureri pelvine de intensitate crescută pentru care s-a prezentat în serviciul de Urgență unde s-a efectuat un CT abdomino-pelvin, care a ridicat suspiciunea de fibrom uterin, tumori ovariene și carcinomatoză peritoneală. Pacienta a ajuns ulterior pentru un consult la mine. În urmă consultului am suspicionat endometrioză pelvină și am recomandat intervenția chirurgicală. Această s-a efectuat la scurt timp de la consult și a constat în îndepărtarea uterului fibromatos și a ambelor ovare care erau transformate chistic (chisturi de natură endometriozică). Evoluția după operație a fost favorabilă, pacienta fiind externată după 4 zile.
Cum era de așteptat în această patologie, chisturile endometriozice erau intim aderente de structurile din jur, astfel fiind necesară o abordare minuțioasă. Pe lângă aderențele extinse s-a pus în evidență și ruptură unuia dintre chisturi, care a dus la revărsarea conținutului endometriozic în întreagă cavitate abdominală. Pentru a preveni refacerea focarelor endometriozice a fost necesar lavajul abundent al cavitații abdominale.
Intervenția a decurs conform asteptărilor și aș caracteriza acest caz că fiind de dificultate medie.”
Cum se poate preveni o astfel de situație?
Dr. Alexandra Trăilă subliniază că „în orice patologie ginecologică profilaxia este cel mai bun tratament, de aceea recomandă un consult ginecologic anual, chiar în lipsa oricăror acuze, pentru a putea interveni cât mai curând în caz de apariție a unor probleme.”
În ceea ce privește factorii de risc pentru endometrioză, medicul spune că aceștia sunt multipli: „menstruația retrogradă, implantare chirurgicală, transformarea unor celule de la nivelul peritoneului etc. Pacienta poate prezența durere pelvină, simptome digestive – mai ales în timpul menstruației, sângerare neregulată și de multe ori abundență sau infertilitate”.
„Controlul ginecologic de rutină, care include și ecografia transvaginala este investigația de elecție. Suplimentar se mai poate recomanda IRM cu protocol de endometrioză sau Hidro-colono-CT, iar ca marker tumoral seric se recomandă efectuarea CA-125 – acest marker fiind util în a caracteriza orice tumoră ovariană”, a explicat medicul.
*Elena este un pseudonim, pacienta nu dorește ca numele său real să apară public.
***
Acest articol face parte din demersul RoMâine, inițiat și susținut MedLife, furnizorul național de sănătate al României.
RoMâine este un efort comun de însănătoșire națională, care se construiește cu grijă, respect, încredere, speranță și empatie. Valori care se regăsesc și în spitalele MedLife. Aici se aude grija, speranța prinde glas și se naște un mâine mai bun ca azi.
MedLife deține cea mai complexă rețea de spitale private din România, cu 14 unități spitalicești în Bucureși și în țară și mii de medici, asistente și infirmiere care împreună fac România bine zi de zi.
Intră pe www.medlife.ro/romaine/ și află mai multe detalii.
#GrijaRoMaine #SpitaleleMedLife #ImpreunaFacemRomaniaBine