Sari direct la conținut

Cântăreața Cindy Lauper și-a anunțat turneul de adio

HotNews.ro
Cyndi Lauper în concert la New York, în 2021, Foto: Kristin Callahan / Everett / Profimedia
Cyndi Lauper în concert la New York, în 2021, Foto: Kristin Callahan / Everett / Profimedia

Cyndi Lauper, cântăreaţa celebrelor melodii „Girls Just Want to Have Fun” şi „Time After Time”, a anunţat că își va încheia cariera live cu un turneu de adio. În ceea ce va fi primul său turneu major din ultimii zece ani, cântăreaţa în vârstă de 70 de ani va concerta în 23 de oraşe din Statele Unite şi Canada, în perioada 18 octombrie – 5 decembrie, potrivit Live Nation, preluat de News.ro.

Ea va vizita mai întâi Montreal, apoi Madison Square Garden din New York, oraşul său natal, în 30 octombrie, înainte de a-şi încheia turneul final la United Center din Chicago.

Celebră pentru melodii precum „True Colors” şi „All Through the Night”, Cyndi Lauper s-a făcut cunoscută în anii 1980. De atunci, ea a vândut peste 50 de milioane de discuri în întreaga lume.

De-a lungul carierei sale, cântăreaţa a primit două premii Grammy, un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea sa din serialul „Mad About You” în 1995 şi un premiu Tony pentru cea mai bună coloană sonoră originală pentru musicalul „Kinky Boots”.

Cyndi Lauper este unul dintre puţinii artişti care au câştigat trei dintre cele patru premii americane majore din industria de divertisment. În 2018, albumul ei de debut She’s so Unusual, lansat în 1983, a fost adăugat şi în Registrul Naţional de Înregistrări al Bibliotecii Congresului SUA.

Anunţul acestui turneu de adio coincide cu lansarea unui documentar despre cariera artistei. Lungmetrajul, intitulat „The Canary Sings”, va fi disponibil începând de miercuri, 5 iunie, pe Paramount+.

Cindy Lauper este cunoscută mai ales pentru melodiile „Girls Just Want to Have Fun” şi „Time After Time”, care au, în total, peste 1,8 miliarde de vizualizări pe Youtube.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro