Cobra regală ”Houdini” face încă o evadare spectaculoasă la o grădină zoologică din Suedia
La aproape o săptămână de la evadarea spectaculoasă a reptilei de la o grădină zoologică suedeză, o cobră regală a reuşit să scape din nou după ce personalul o localizase în interiorul unui zid, au anunţat vineri autorităţile, transmite AFP.
Supranumită iniţial ”Sir Vaas”, reptila a evadat sâmbăta trecută după ce s-a strecurat prin unul dintre corpurile de iluminat din terariul său. Ea fusese adusă la Grădina Zoologică Skansen din Stockholm cu doar câteva zile înainte.
După dispariţia sa, fugarul veninos a primit un alt nume, ”Houdini”, o referire la iluzionistul american Harry Houdini, devenit celebru pentru evadările sale uimitoare.
Secţiunea dedicată reptilelor a fost închisă după evadarea animalului. Pentru a da de urma reptilei, angajaţii grădinii zoologice au răspândit făină şi au instalat capcane lipicioase. De asemenea, ei au fost echipaţi cu camere speciale puse la dispoziţie de serviciul vamal pentru a inspecta locurile greu accesibile.
…și a plecat din nou!
Căutarea părea să fi luat sfârşit vineri, după ce reptila a fost reperată într-un perete. ”Sir Vaas a fost localizat… şi a plecat din nou!”, a scris serviciul vamal suedez într-un comunicat postat pe reţelele sociale, fără a oferi mai multe detalii.
”Datorită unei munci metodice, Sir Vaas a fost în cele din urmă localizat într-un perete interior din apropiere de terariu”, potrivit aceleiaşi surse. ”Dar, vineri, Sir Vaas a reuşit din nou să evadeze”, se precizează în mesaj.
Terariul grădinii zoologice a găzduit exemplare de cobră regală timp de aproape 15 ani, însă noul său locatar a avut nevoie de doar câteva zile pentru a găsi o cale de ieşire.
Potrivit conducerii grădinii zoologice, ”Houdini” a beneficiat de un avantaj pe care ceilalţi locatari nu l-au avut: personalul a înlocuit recent lămpile de deasupra terariului cu becuri economice, care oferă mai puţină căldură. Aceasta din urmă era cea care ţinea reptilele la distanţă.
Originară din Asia de Sud şi de Sud-Est, cobra regală, în mod obişnuit calmă şi prezentând un risc redus de a ataca, este cel mai lung şarpe veninos din lume.
Prada sa principală este alcătuită din alţi şerpi, însă muşcătura ei poate fi mortală la om dacă nu este tratată la timp. (Sursă Agerpres)
Sursă foto articol: DreamsTime.com