Cod galben de inundatii pe raurile din judetele Prahova, Tulcea si Constanta pana joi la pranz
Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundatii pe raurile din judetele Prahova, Tulcea si Constanta, valabila pana joi la ora 12.00.
„Se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale pe unele sectoare de rau si cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, cu posibile depasiri ale cotelor de atentie, dupa cum urmeaza: Pe raurile din bazinele hidrografice: Prahova – bazin superior si mijlociu si afluenti (judetul Prahova) si raurile din Dobrogea (judetele Constanta si Tulcea)”, se arata in informarea transmisa miercuri de INHGA si citata de Mediafax.
Hidrologii avertizeaza ca fenomenele se pot produce cu probabilitate si intensitate mai mare in intervalul 09.11.2016 ora 20.00 – 10.11.2016 ora 06.00 pe unele rauri din Dobrogea.