Cod galben de inundații pe râuri din șase județe din Transilvania
Hidrologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de inundații pe mai multe râuri din județele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Hunedoara și Arad, valabilă până la ora 24.00.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sămbătă, o avertizare Cod galben de inundații pe mai multe râuri din șase județe din Transilvania, anunță Mediafax.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate și a celor prognozate, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu depăşiri ale cotelor de atenție.
Sunt vizate râurile mici din bazinele hidrografice Crișul Alb, Crișul Negru, Crișul Repede și Barcău, din județele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Hunedoara și Arad.
Avertizarea este în vigoare până la ora 24.00.