Codul Fiscal va ramane nemodificat in 2008, sustine Vosganian
Codul fiscal nu va fi modificat in acest an astfel ca prevederile actuale vor ramane in vigoare si in 2009, a declarat marti ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
„Probabil este pentru prima data in istoria ultimilor ani in care am decis sa nu modificam Codul Fiscal. Este un semn ca am ajuns la o armonizare legislativa”, a spus Vosganian, precizand ca orice crestere de venituri nu se va realiza prin majorarea impozitelor. Vosganian a adaugat ca incepand din 2004, impozitele au fost reduse foarte mult, iar veniturile colectate au crescut cu 4-5% din Produsul Intern Brut.
Codul fiscal a fost modificat in fiecare an, incepand din 2004, cand a fost aplicat pentru prima data. In 2005, imediat dupa intrarea in vigoare a cotei unice de impozitare, Codul Fiscal a suferit cele mai multe modificari prin ordonante de urgenta intrucat executivul a introdus impozite noi sau a ajustat nivelul unor impozite pentru a echilibra incasarile bugetare.
Guvernul a mai adus modificari Codului Fiscal in 2006 si in 2007 tot prin ordonante de urgenta cu intrarea in vigoare de la data de 1 ianuarie a anului urmator. Totodata, modificarile frecvente ale Codului Fiscal nu au tinut seama de o prevedere a acestuia care stabileste ca orice revizuire trebuie sa fie adoptata cu cel putin sase luni inainte de a intra in vigoare.
Cele mai recente schimbari au fost facute in toamna anului trecut, tot de catre Guvern, si au fost aplicate de la inceputul lui 2008, insa ordonanta de urgenta nu a fost aprobata prin lege de Parlament. Actul normativ se afla inca in dezbaterea celor doua Camere si ar putea fi modificat prin amendamente.