Coface: Economia mondiala se va comprima cu 2,5% in acest an, insa va reveni pe crestere in 2010
Economia mondiala se va comprima cu 2,5% in acest an, insa va inregistra o crestere de 1,7% in 2010, potrivit estimarilor Coface. Analistii agentiei prevad pentru acest an o scadere de 3,9% a economiilor tarilor industrializate, in vreme ce Produsul Intern Brut (PIB) al tarilor emergente va urca cu 0,7%.
Recuperarea estimata in 2010 este slaba pentru tarile industrializate, PIB-ul urmand sa creasca cu 0,5%, dar mai buna pentru tarile emergente, unde economia va avansa cu 4,1%.
„Europa Occidentala pare sa fi ajuns la capatul recesiunii”, se arata in raportul agentiei Coface. Agentia a mentinut ratingurile pentru majoritatea tarilor europene, cu exceptia Austriei, Olandei si a Finlandei din cauza scaderii cererii externe. Calificativele celor trei tari au fost reduse de la A1 in supraveghere negativa la A2.
De asemenea, Coface a plasat ratingul A3 pentru Portugalia pe supraveghere negativa din cauza contractiei masive a consumului casnic si a caderii exporturilor si a investitiilor.
„Europa emergenta reprezinta zona in care economia reala este cea mai afectata de criza si in care monedele sunt inca instabile”, conform Coface. Calificativele Slovaciei, Estoniei, Letoniei si Lituaniei au fost plasate pe supraveghere negativa din cauza unei scaderi substantiale a activitatii economice, cu efecte negative asupra companiilor cu datorii mari din aceste tari, se arata in raport.
Analistii agentiei sunt de parere ca America Latina prezinta o anumita capacitate de a rezista in fata crizei mondiale, dar America Centrala este afectata de recesiunea din America de Nord. Prin urmare, Coface a plasat pe supraveghere negativa ratingurile pentru economiile mici, respectiv Costa Rica, El Salvador si Guatemala, care continua sa sufere consecintele crizei din Statele Unite. In Venezuela, accesul la lichiditati in dolari este din ce in ce mai dificil, ceea ce duce la o crestere a intarzierilor de plata.
Zona Asia Pacific este regiunea in care se concentreaza cele mai multe semne pozitive. „Semnele de recuperare sunt deja vizibile in cele mai mari doua economii din zona. Cu toate acestea, Coface isi mentine supravegherea negativa plasata asupra ratingului A3 pentru China in ianuarie 2009 din cauza problemelor recurente ale companiilor din sectorul privat, unde riscul de incapacitate de plata este cel mai ridicat”, arata Coface.
Ratingul de tara Coface nu vizeaza datoria suverana, ci indica nivelul mediu de risc prezentat de companiile dintr-o tara in tranzactiile lor comerciale.