Coface: Mic.ro nu si-a respectat niciodata angajamentele si avea intarzieri de plata de peste 240 de zile
Blocajul in care a ajuns lantul de magazine Mic.ro, detinut de omul de afaceri Dinu Patriciu, era previzibil, deoarece compania nu si-a respectat niciodata angajamentele si avea intarzieri de plata de peste 240 de zile, a declarat miercuri Anca Dan, credit risc manager in cadrul Coface Romania. Ea a adaugat ca astfel de intarzieri sunt foarte mari pentru sectorul alimentar.
Reprezentantii Coface au mai aratat ca, din datele pe care le au, dezvoltarea lantului de magazine s-a facut pe banii furnizorilor, iar cei ai investitorilor nu exista.
„Dezvoltarea s-a facut pe banii furnizorilor. Banii investitorilor practic nu exista. Tot ceea ce s-a facut, s-a facut pe banii furnizorilor”, au spus Cristian Ionescu, seful Coface Romania.
El a adaugat ca „marfa primita in prima faza de la furnizori a fost vanduta, bani s-au cheltuit pe dezvoltare, iar acum le spun furnizorilor ca daca nu primesc marfa nu pot plati facturile mai vechi”.
Reprezentantii companiei de management a riscului au mentionat ca Coface nu a colaborat direct cu firma Mercadia, care opereaza lantul Mic.ro, insa au fost consultati in mai multe randuri de reprezentantii firmelor care furnizau marfa pentru aceste magazine.
Marti, cotidianul Puterea a scris ca reteaua de magazine Mic.ro se va inchide din cauza managementului defectuos, a preturilor ridicate si a expansiunii prea rapide. Dinu Patriciu a infirmat insa aceste zvonuri pentru Money.ro, precizand ca in acest moment se lucreaza la business plan.
Totodata, Patriciu a negat si informatiile publicate de Capital, potrivit carora ar fi vandut unui grup de investitori americani un pachet de 49% din actiunile Mercadia.
„Informatia nu este reala. Ce este real e ca o refinantez eu. Nu pot sa va dau mai multe detalii inca”, declarat Dinu Patriciu.