Colin Ellis (Moody’s): Schimbarea perspectivei ratingului României nu a avut legătură cu COVID. O pătrime din băncile românești e foarte posibil să aibă o deteriorare în privința capitalului
Pare că e posibil să se amâne o decizie privind ratingul de țară, de către Moody’s, ce ar fi urmat a fi anunțată mâine. Prezent la o conferință organizată de The Economist, Colin Ellis – Chief credit officer EMEA Moody’s Investors Service, a spus că sunt anumite date specifice în care pot emite ratingul, „dar nu trebuie să le folosim”. „Dacă credem că evaluările acoperă poziția adecvată, putem emite o cercetare, o actualizare, dar nu trebuie să luăm o decizie privind ratingul în acele zile”, a spus el.
În cazul României, spune el, „noi am emis o perspectivă negativă la începutul anului, dar vreau să atrag atenția că nu era legată de pandemie. Nu era legată de COVID”.
„Cele două motive au fost deteriorarea structurală pe care am văzut-o în finanțele publice, în special din cauza reformei pensiilor din 2019, și potențialul risc pe care l-am văzut pe dezechilibrele externe. A fost doar o schimbare a perspectivei la negativă”, a precizat reprezentantul Moody’s.
El crede că sistemul bancar românesc este unul dintre cele mai bine pregătite să se ajusteze pentru viitoarele șocuri care vor veni dar și să profite de oportunitățile care vor apărea din recuperare.
• TCE (Tangible Common Equity) în Italia, Spania sau Europa de Vest este între 10-13%, România a avut anul trecut 17,5%.
„Noi facem test de stres pentru fiecare bancă. Media poate masca anumite slăbiciuni. Chiar dacă ai la nivel agregat o poză care arată bine, e posibil ca unele instituții să sufere o deteriorare a capitalului. Ăsta este cazul în Europa Centrală și de Est. Depinde de la sistem la sistem, dar credem că o pătrime din băncile românești e foarte posibil să aibă o deteriorare de 20 puncte de bază în privința capitalului, în următorii 3-4 ani”, a spus Colin Ellis.