Comandamentul SUA din Europa renunta la radioul de la baza militara Mihail Kogalniceanu
Comandamentul SUA din Europa a renuntat la licenta pe care o folosea pentru functionarea unui post de radio la baza militara americana de la Mihail Kogalniceanu.
Comandamentul SUA din Europa (USEUCOM), prin Ministerul Apararii Nationale, a informat Consiliul National al Audiovizualului (CNA) ca, incepand de la 1 ianuarie 2016, frecventa radio 107 MHz, licentiata de CNA in anul 2008, pentru utilizarea de catre Comandamentul SUA din Europa in localitatea Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta, se disponibilizeaza, intrucat partenerul american nu mai este interesat de utilizarea acesteia pentru difuzarea programelor de radiodifuziune AFN (American Forces Network Romania), potrivit informatiilor obtinute de agentia Mediafax.
Consiliul National al Audiovizualului a aprobat, joi, retragerea la cerere a acestei licente care deservea baza militara de la Mihai Kogalniceanu.
CNA a acordat, in anul 2008, o licenta in urma solicitarii Agentiei militare pentru managementul frecventelor radio cu privire la acordul de functionare a unui post de radio pentru Comandamentul SUA din Europa, dislocat la baza militara Mihail Kogalniceanu.
Astfel, American Forces Network Romania a transmis initial doua emisiuni radiofonice cotidiene, in limba engleza, pe frecventa 107 FM, de la baza militara Mihail Kogalniceanu.
La momentul respectiv, membrii CNA au spus ca postul de radio functioneaza in baza unui acord semnat intre Romania si SUA, la Washington, in 2001. Astfel, Statele Unite pot sa emita servicii de radio, folosind gratuit o frecventa.