Comandantul unității de elită „Anna de Kiev” a fost prins și arestat în cazul de dublă crimă. Zelenski: „Toți vor fi traşi la răspundere”
Comandantul brigăzii „Anna de Kiev”, o unitate de elită formată parţial în Franţa şi deja afectată de scandaluri, a fost arestat împreună cu mai mulţi membri ai unităţii sale, fiind suspecţi într-un caz de dublă omucidere în Ucraina, a anunţat luni preşedintele ucrainean, potrivit AFP.
„Zece persoane au fost arestate până în prezent. Din păcate, printre acestea se află membri ai Brigăzii 155, precum şi fostul său comandant”, a declarat Volodimir Zelenski pe rețeaua X, vorbind despre o „tragedie îngrozitoare” pentru care toţi cei implicaţi „vor fi traşi la răspundere pe deplin”.
Stanislav Lucianov, care preluase comanda Brigăzii 155 „Anna de Kiev” în februarie 2026, potrivit publicaţiei ucrainene Hromadske, este suspectat, printre altele, de omor şi de organizarea unei crime, fapte pentru care riscă închisoarea pe viaţă, a indicat poliţia, dar fără a preciza rolul său exact în cele întâmplate.
Botezată în onoarea unei prinţese din Kiev care a devenit regină a Franţei în Evul Mediu, această unitate înfiinţată în 2024 era destinată să fie o forţă de luptă performantă a armatei ucrainene şi a fost prezentată de preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski drept un simbol al cooperării militare dintre Kiev şi Paris.
Însă, de la desfăşurarea sa pe front, controversele s-au înmulțit, vizând lipsa echipamentelor, abandonarea în masă a posturilor de către soldaţi şi suspiciunile de corupţie.
Brigada Mecanizată Separată 155 numără 4.500 de soldaţi, dintre care aproximativ jumătate au fost instruiţi în Franţa.
Acest scandal are loc într-un moment în care preşedintele ucrainean se află la Paris pentru un summit al Coaliţiei de Voință (ce reunește țările care sprijină Ucraina), convocat de preşedintele francez.
Cazul în care este implicat Stanislav Lucianov se referă la dispariţia, în urmă cu câteva săptămâni, a doi fraţi din regiunea Poltava (centrul țării), după o „altercaţie” cu o femeie care locuia în apropiere, pe tema zgomotului deranjant, potrivit poliţiei ucrainene.
Cei doi bărbaţi au fost răpiţi sub ameninţarea armelor şi reţinuţi „o perioadă îndelungată” înainte de a fi ucişi, cadavrele lor, ciuruite de gloanţe, fiind găsite într-o zonă împădurită, a precizat poliţia într-un comunicat.
Stanislav Lucianov îşi părăsise postul şi era de atunci dat în urmărire, a declarat sâmbătă unul dintre comandanţii armatei ucrainene.
Luni, ministrul ucrainean de interne Ihor Klîmenko a denunţat „o crimă oribilă”. „Ecoul pe care l-a provocat a declanşat o dezbatere publică cu privire la comportamentul anumitor militari din spatele frontului. Este inadmisibil să se rezolve conflictele prin metode de bandiţi”, a adăugat acesta.
„Răpire și omor cu premeditare”
Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a dispus agenției de securitate internă a armatei și poliției din regiunea Kiev să înceapă o anchetă privind circumstanțele în care se presupune că au fost implicați membri ai Brigăzii 155, a anunțat serviciul de aplicare a legii al armatei ucrainene.
„În urma operațiunilor, fostul comandant al Brigăzii Mecanizate Separate 155 și toți participanții la infracțiune identificați până în prezent au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni legate de răpire și omor cu premeditare”, a declarat poliția militară.
Nouă soldați ai brigăzii de elită au fost reținuți, au informat duminică surse din cadrul forțelor de ordine pentru publicația ucraineană Hromadske.
Locuitorii orașului de unde cei doi frați au fost răpiți au povestit pentru Hromadske că totul ar fi pornit de la proaspăta soție a comandantului Brigăzii 155, care s-a plâns că zgomotul motocicletelor din oraș îl deranjează pe copilul mic al cuplului.
Conform sursei citate, un grup de șapte persoane a pătruns într-o curte din regiunea Kiev în noaptea de 27 spre 28 iunie. Aceștia au răpit apoi doi frați. Surse din cadrul forțelor de ordine au declarat publicației Ukrainska Pravda că frații au fost duși în regiunea Poltava și uciși.
Toți militarii implicați în incident au fost suspendați din funcțiile oficiale, a declarat Statul Major General.
„Dacă ancheta dovedește vinovăția, cei responsabili vor fi trași la răspundere pentru fiecare infracțiune comisă, indiferent de funcția pe care o dețin sau de meritele anterioare”, a declarat Statul Major General.
General Sîrskîi va implementa măsuri pentru a preveni incidente similare, a precizat poliția militară. Din cauza gravității presupuselor infracțiuni, șeful armatei ucrainene a „consolidat un sistem de măsuri de control menite să prevină încălcările disciplinei militare, abuzul de autoritate oficială și orice acțiuni ilegale din partea personalului militar”.