Sari direct la conținut

Combinatul Azomureș vrea să ajungă la capacitate maximă până la vară și face angajări. Ce salarii și ce prime primesc angajații companiei

HotNews.ro
Azomureș, Foto: AGERPRES
Azomureș, Foto: AGERPRES

Producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș, cel mai mare consumator de gaze din România, vrea să funcționeze la capacitate maximă din această vară, față de 50% acum, și recrutează ingineri și operatori industriali, a declarat, pentru HotNews.ro, Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al companiei.

Combinatul a fost închis la finele anului 2021, din cauza prețului prea mare al gazelor. De vara trecută până acum, compania ba a funcționat, ba nu, iar unii angajați au plecat sau au ieșit la pensie.

„Vrem să angajăm câteva zeci de operatori industriali, adică personal tehnic de supraveghere și operare în instalații, operatori de teren, dar și ingineri. Ne pregătim să ajungem la vară să funcționăm la 100% din capacitate, față de 50% acum”, a spus Maior.

Compania are acum circa 1.000 de angajați, iar pe platforma Azomureș, cu tot cu angajații companiilor subcontractoare, lucrează în total 2.400 de oameni.

„Am primit foarte multe aplicații, este vorba de localnici din județ, din zona Ocna Mureș, Aiud, Turda. Este o zonă industrială, cu multe fabrici. Acum, cu autostrada, le este mai ușor să ajungă”, a completat Maior.

Ce pachet salarial a pregătit compania, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook:

  • Salariu între 3.600 și 6.000 lei brut/lună în funcție de experiență și calificări
  • Tichete de masă de 40 lei/zi (în medie 840 lei/lună)
  • Primă de vacanță – echivalentul unui salariu de bază lunar
  • 1 cafea sau ceai pe zi
  • Sâmbete, duminici, sărbători legale plătite dublu
  • Sporuri de tură și de noapte
  • Decontare parțială a transportului
  • Concediu de odihnă între 21 și 32 de zile
  • Până la 9.600 lei ajutor pentru evenimente familiale (naștere, deces)
  • Primă de Paște – 500 lei
  • Primă de 8 Martie – 300 lei
  • Primă de Crăciun – 500 lei
  • Primă de Crăciun pentru copiii minori – 300 lei/copil
  • Primă de 1 iunie pentru copiii minori – 300 lei/copil
  • Activități de 1 iunie cu copiii angajaților
  • Asigurare de sănătate privată
  • Abonament biblioteca Bookster
  • Acces gratuit la sala de sport a companiei din complexul Weekend
  • Cursuri de calificare și posibilitatea de a avansa pe poziții de maistru sau șef de formație

„Este un pachet salarial atractiv pentru zona Mureș, îmbunătățit semnificativ față de anii anteriori”, a mai spus reprezentantul companiei.

Ieftinirea gazelor permite creșterea producției de îngrășăminte

Motivul pentru care combinatul poate reveni la capacitate maximă este ieftinirea gazelor, care reprezintă materia primă în producția de îngrășăminte.

„Prețul gazelor s-a corelat cu prețul îngrășămintelor. Din păcate, în ultimii 2-3 ani, prețul îngrășămintelor a fost foarte jos, iar cel al gazelor, foarte sus. Lucrurile încep să revină la normalitate, însă planurile noastre sunt încă pe termen scurt, pentru că situația pe piața gazelor continuă să fie una volatilă”, a explicat Maior.

El a mai precizat că Azomureș cumpără gaze de pe piața internă și din import, dar nu a dorit să detalieze.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, compania cumpără gaze din producție internă de la OMV Petrom și Romgaz, iar, din import, de la hub-ul din Bulgaria, unde vin gaze din zona caspică și de la terminalele LNG din Grecia și Turcia.

Combinatul Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul național când funcționează la capacitate maximă.

Combinatul a fost închis la finele anului 2021, din cauza prețului prea mare al gazelor, care este materie primă în procesul de producție a îngrășămintelor.

Azomureș s-a redeschis în vara anului trecut și a funcționat la jumătate din capacitatea sa totală până la începutul lunii decembrie, când s-a închis, apoi a fost pornit din nou în ianuarie.

Citiți și Azomureș își suspendă activitatea, după doar două luni de la reluarea producției / Compania acuză autoritățile statului

Azomureș se redeschide / Cel mai mare consumator de gaze din țară își va relua producția de îngrășăminte în câteva zile / UPDATE: Reacția companiei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro