Comentariu HotnewsDoua destine (de Cristian Ghinea)

Inainte de 1989, Corneliu Vadim Tudor era tot o vedeta, ca si astazi. Activistii simpli tremurau de frica lui, pentru ca avea relatii inalte. Scria poezii laudative pentru Elena Ceausescu. Era un privilegiat in acel regim in care statul controla cine ce casa avea, cine ce butelia primea si tot asa.

Cei care ridicau capul impotriva regimului erau porcaiti in revista Saptamina, unde lucra Vadim Tudor, o abjectie de presa asemanatoare cu actuala Romanie Mare. Nu se puteau apara, pentru ca Saptamina era vocea neoficala a Securitatii. Dar asta era cea mai mica dintre problemele lor, bataile si anchetele Securitatii era problemele reale.

Umilirea publica din Saptamina era doar un bonus, metoda prin care regimul se asigura ca cei mai buni dintre romani sint izolati de restul romanilor, prin intermediul celor mai rai dintre romani.

Tot inainte de 1989, Horia Roman Patapievici era un anonim. A refuzat prezenta intr-un spatiu public dominat de cei ca Vadim Tudor. S-a izolat intr-un cerc restrins si descrie acea experienta intr-o excelenta carte de eseuri. Si-a refuzat statutul de cetatean al acelui stat. Fara sa fie dizident, a refuzat participarea la acea viata publica, in care Vadim Tudor era vedeta.

Decembrie 2006. 17 ani de cind Horia Roman Patapievici a devenit cetatean. A iesit pe strada inainte ca Ceuasescu sa fuga. A ajuns la Jilava, batut si umilit de militieni. 17 ani si o zi de cind a fost rostita aceasta fraza: „Ii impuscati si ii bagati in beci.

Unul sa nu iasa viu” – Elena Ceausescu in sedinta Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989. Acea Elena Ceausescu pentru care Vadim Tudor scria elogii.

Am auzit o voce autoritara intrebind cite „bucati” sint inauntru. I s-a raspuns „sapte”. „Mai aduceti sapte”, a strigat inabusit prima voce. Dupa o clipa de tacere, altcineva a intrebat, cu o voce mult mai lipsita de autoritate: „ii…ii…impuscam acum?”.

„Nu, nu-i impusca, se asteapta ordinul” a fost raspunsul (fragment din amintirile lui Horia Roman Patapievici din detentia de la sediul militiei si de la Jilava, decembrie 1989, volumul „Politice”).

17 ani de cind acel ordin nu a mai venit. 17 ani de cind Vadim Tudor se ascundea ca un sobolan de frica revolutiei.

Decembrie 2006. Doua saptamini inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Horia Roman Patapievici este invitat al Presedintelui Romaniei pentru a asista la condamnarea oficiala a regimului comunist, in Parlamentul Romaniei. Corneliu Vadim Tudor este senator al Romaniei. Intra in loja unde sta Patapievici si ii striga: „Limbricule nenorocit, te arunc de la balcon!!”.

Recititi aceasta fraza. „Limbricule nenorocit, te arunc de la balcon!!”. Parca regasim aici tot ce e in neregula cu Romania.

In alte loje, zeci de scandalagii peremisti fluiera si se agita. Patapievici sta la locul lui. Spatiul public este dominat de fluieraturile bandei lui Vadim Tudor. Patapievici asista impietrit la spectacolul in care este din nou exclus din spatiul public. Este tot al lui Vadim Tudor.

„Afirm cu tarie si in deplina responsabilitate ca regimul comunist din Romania a fost ilegitim si criminal”, tuna vocea regasita din tuse a Presedintelui Basescu. Huo! Huo!, urla Vadim Tudor. Presedintele Basescu multumeste Doinei Cornea, lui Mircea Dinescu, lui Radu Filipescu, lui Gabriel Andreescu si altor dizidenti pentru curajul lor.

Aminteste de Liviu Babes, care si-a dat foc pe pirtie la Brasov. Aminteste de Europa Libera. Toti injurati de Saptamina lui Vadim Tudor.

Vocea lui Basescu si vocea lui Vadim Tudor concureaza in Parlamentul Romaniei. Patapievici tace. Militienii de la Jilava si huliganii peremisti din Parlamentul democratic al Romaniei inchid un cerc. Am condamnat comunismul in fluieraturile lacheilor comunismului.

Este cea mai cutremuratoare imagine a ceea ce putem numi condamnare fara decomunizare. Prea putin, prea tiziu.