Sari direct la conținut

Comerciantii, nemultumiti de prevederea ca un client poate pleca fara sa achite daca nu primeste bon

HotNews.ro

Asociatia pentru Protectia Comerciantilor protesteaza fata de prevederea conform careia clientul care nu primeste bon fiscal poate pleca fara sa achite articolul, comerciantii sustinand ca legea „poate crea situatii neprevazute si periculoase”, potrivit Mediafax.

O asociatie care reuneste peste 250 de comercianti si care functioneaza in judetul Prahova a dat publicitatii, miercuri, o petitie adresata prim-ministrului Victor Ponta, prin care membrii asociatiei sustin ca articolul 10 din Ordonanta Guvernului 10/2015, care permite cumparatorului sa plece cu marfa fara sa o plateasca daca nu primeste bon fiscal este „neconstitutional si nelegal”.

In petitia data publicitatii miercuri, Asociatia pentru Protectia Comerciantilor (APCOM) sustine ca nu contesta ordonanta Guvernului in ansamblul ei, ci doar articolul 10, despre care spune ca „atunci cand va cobori de pe piedestalul teoretic in viata reala va crea situatii atat de neprevazute si de periculoase incat va fi imposibil de gestionat haosul generat de aceasta prevedere”.

Reprezentantii APCOM spun ca statuarea dreptului clientilor de a pleca cu o marfa neplatita „incalca dreptul de proprietate privata al unei firme, constituind un amestec inadmisibil al statului in regimul proprietatii private”.

Totodata APCOM sustine ca in urma aplicarii acestui act normativ „furtul si escrocheriile vor deveni noul flagel al Romaniei”.

„In mod legal si firesc, bonul nu se poate elibera decat dupa ce clientul inmaneaza banii pentru plata marfii. Or, persoanele certate cu legea si cu buna credinta nu vor plati marfa, plecand cu ea din magazin, deci vor fura, practic, marfa, avand drept scuza (teribila) acest refuz al eliberarii bonului fiscal. Aceasta cu atat mai mult cu cat vom fi obligati sa-i afisam, la loc vizibil, posibilitatea de a pleca cu marfa neplatita. Cu alte cuvinte, furtul si escrocheriile vor deveni noul flagel al Romaniei zilelor noastre, incurajate si legalizate fiind de o reglementare ce se vrea a fi reglementatoare pentru combaterea evaziunii, dar, in realitate, incomparabil mai paguboasa pentru societate”, sustin comerciantii in petitia data publicitatii miercuri.

Acestia mai spun ca „nu aceasta este calea pentru combaterea evaziunii fiscale” intrucat „nu se poate reduce sau inlatura un rau printr-un alt rau, infinit mai mare”.

Ordonanta adoptata de Guvern prin care se reglementeaza loteria bonurilor fiscale prevede ca, incepand cu 1 martie, in cazul refuzului agentului economic de a emite si inmana bon fiscal, cumparatorul sa poata sa nu achite bunul dobandit sau serviciul prestat, avand in vedere ca o tranzactie nefiscalizata nu reprezinta altceva decat o incalcare a legii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro