Sari direct la conținut

Comertul exterior: ce produse exportam si ce produse importam

HotNews.ro

Comerul exterior a fost domeniul economic “vedeta” al anului 2010. In primele 10 luni, exporturile au totalizat 30,3 miliarde euro, cu 26,7% peste nivelul din primele 10 luni ale anului 2009 si cu 4% mai mult decat in aceeasi perioada a anului 2008, in timp ce importurile au totalizat 38,1 mld. euro, cu 18,7% mai mult, respectiv 24% mai putin decat in 2009, respectiv 2008, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

In acelasi timp, deficitul comercial a scazut de la 20 mld. euro in primele 10 luni din 2008, la 8,1 mld. euro in 2009 si 7,7 mld. euro in perioada ianuarie-octombrie 2010.

Care sunt insa produsele cu cea mai mare pondere in totalul exporturilor si importurilor, si cum a evoluat in ultimii 4 ani comertul cu aceste produse?

  • Ce exportam

Exista 19 de grupe principale de produse conform clasificarii INS, insa 4 dintre acestea detin aproape doua treimi din totalul exporturilor:

– Masini si echipamente electrice – au o pondere de 26,5% in total exporturi, iar in 2010 valoarea produselor exportate va ajunge la 9,6 miliarde euro, cu aproape 50% mai mult decat in 2007. Aici intra si exportul produselor Nokia fabricate la Cluj.

– Mijloace si materiale de transport – in acest an, valoarea exporturilor va ajunge la 5,6 mld. euro, cu 55% mai mult decat in 2007. Din aceasta suma, exporturile de “automobile, tractoare si alte vehicule terestre” vor fi de 4,5 mld. euro, iar exporturile de “vapoare, nave si structuri plutitoare” vor fi de 0,9 mld. euro. Pondere in total exporturi: 15,5%.

De remarcat ca aici nu intra o parte din exporturile de subansamble auto – per total, industria auto va genera exporturi de 6,7 mld. euro, dublu fata de 2007, iar excedentul comercial va fi de aproape 3 mld. euro.

– Metale comune – totalul exporturilor va fi de 4,3 mld. euro, cu aproximativ 1 miliard mai putin decat in 2007 si 2008, insa cu 1 miliard peste valoarea din 2009. La acest capitol sunt incadrate in principal exporturile combinatelor metalurgice. Ponderea in total exporturi este de 12%.

– Materiale textile – exporturile vor ajunge la 3,1 mld. euro, usor mai mult decat in 2009, dar cu 20% mai putin decat in 2007. In aceasta categorie nu intra exporturile de incaltaminte, palarii si articole similare (1,1 mld. euro in 2010). Pondere in total exporturi: 8,5%.

Mai jos se poate observa evolutia din ultimii 4 ani a celor 4 categorii de produse exportate, click pe grafic pentru marire. Cifrele pe 2010 sunt estimate pe baza datelor inregistrate in primele trei trimestre.

  • Ce importam

In ce priveste importurile, 5 grupe de produse detin doua treimi din total.

– Masini si echipamente electrice – 12,7 mld. euro in 2010, cu 2,2 mld. euro peste anul 2009, dar mai putin decat in 2008 si 2007. Deficitul comercial inregistrat in acest sector va fi de ~3 mld. euro. Pondere in total importuri: 28%.

– Produse minerale – 5 mld. euro in 2010, suma din care 90% reprezinta importurile de combustibili si uleiuri minerale. Avand in vedere ca exporturile de produse minerale vor totaliza 2 mld euro in acest an, deficitul comercial pe acest segment va fi de 3 miliarde euro. Pondere in total importuri: 11%.

– Metale comune – total importuri: 4,9 miliarde euro, deficitul comercial putand ajunge la 0,6 miliarde in 2010.

– Produse chimice – total importuri: 4,6 mld. euro; total exporturi: 1,6 mld. euro; deficit comercial: 3 mld. euro. Cea mai mare parte din acest deficit este generat de comertul cu produse farmaceutice (2,1 mld. euro importuri, 0,6 mld. exporturi).

– Mijloace si materiale de transport – importuri in 2010: 3,3 miliarde euro; importuri in 2007: 7,3 miliarde euro(!!). Deficitul comercial de 3,7 miliarde euro din 2007 s-a transformat intr-un excedent de 2,3 mld euro in 2010.

  • Concluzie

Daca in 2008, exporturile reprezentau echivalentul a 59% din importuri, in 2010 procentul a crescut la 80%. Dupa cum se stie, produsele exportate incorporeaza in buna parte produse importate, iar in acest context, cresterea mai rapida a exporturilor decat a importurilor poate sa indice faptul ca industria romaneasca exporta bunuri cu un grad de integrare locala din ce in ce mai mare.

In plus, structura exporturilor se schimba incet dar sigur, iar asta arata ca scaderea deficitului comercial este sustenabila.

Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro