Sari direct la conținut

Comisarul european Dacian Ciolos a initiat o propunere pentru unificarea procedurilor programelor de finantare sprijinite de politici europene diferite

HotNews.ro

Patru comisari europeni – Dacian Ciolos, Johannes Hahn, Maria Damanaki si Lazslo Andor – i-au trimis o scrisoare presedintelui Barroso in care propun „un cadru strategic comun” care sa inlocuiasca procedurile diferite ale mai multor politici si care sa evite fragmentarea diferitelor instrumente financiare ale UE. Scrisoarea a fost publicata de Euractiv.com in aceasta saptamana.

Intr-un cuvant, comisarii vor ca pentru aceeasi categorie de proiectele finantate din fonduri europene, procedurile sa fie similoare sau foarte apropiate, indiferent de sursa banilor.

Surse din Comisia Europeana au declarat pentru HotNews.ro ca initiativa a apartinut comisarului roman,in urma discutiilor pe care acesta le-a avut cu reprezentanti ai Comitetului Regiunilor si ai Parlamentului European. ceilalti trei comisari s-au alaturat acestui demers si au fost de acord sa lucreze pentru realizarea unei mai bune sinergii intre programele de finantare pentru perioada post 2013.

Propunerea concreta a celor patru comisari europeni este crearea unui cadru strategic comun pentru Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Condul de Coeziune, Fondul European pentru Dezvoltare Rurala si Fondul European pentru Pescuit, incepand cu 2014. Acest cadru comun ar asigura o mai mare claritate pentru statele membre si beneficiari, ar reduce costurile administrative si ar duce la o mai buna coordonare la nivel national, regional si local, se arata in scrisoare.

„Obiectivul este realizarea unei mai mari complementaritati intre politica de coeziune, politica de dezvoltare rurala, politica maritima si de pescuit si mai multa coerenta in implementarea diferitelor programe de finantare din fondurile europene. Intentia este de a elimina zonele neacoperite sau suprapunerile intre programe. propunerea nu va afecta insa obiectivele specifice ale acestor politici europene”, au explicat pentru HotNews.ro surse din Comisia Europeana.

Ideea este ca pentru o regiune, pentru aceeasi categorie de proiecte finantate din fonduri europene, dar din programe care tine de politici diferite, procedurile sa fie similare sau foarte apropiate. Spre exemplu, Comitetul Regiunilor a ridicat problema unor incongruente cand vine vorba despre separarea urban-rural.

Scrisoarea a fost trimisa cabinetului presedintelui Comisiei in 31 august si ramane de vazut cand va fi dat si in ce va consta raspunsul acestuia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro