Sari direct la conținut

Comisarul european pentru buget: Problemele Romaniei nu sunt exceptionale/ Leonard Orban: Nu este exclusa o reducere a fondurilor UE dupa 2014

HotNews.ro, EurActiv.ro

Contextul economic actual este dificil iar Europa este pesimista, mai degraba defensiva, ceea ce nu dorim sa persiste, a declarat Janusz Lewandowski, Comisarul european pentru buget joi, 2 decembrie la Bucuresti. Acesta a mai explicat ca in perspectiva urmatorului cadru financiar 2014-2020 Politica de coeziune (n.r. prin care se aloca fondurile structurale si de coeziune) nu este „aparata” politic atat cat ar trebui, iar aceasta trebuie sustinuta mai ales de catre statele care beneficiaza de aceasta, inclusiv Romania. Fostul Comisar European Leonard Orban a declarat la randul sau ca Romania va sustine sa primeasca cel putin acelasi volum de fonduri dupa 2014, ca si pana acum, dar nu exclude o reducere a finantarilor de la UE.

Intrebat cum priveste contractia economica din Romania, din acest an, Lewandowski a precizat ca nu sunt probleme exceptionale in Romania, in contextul in care intreaga zona euro este confruntata cu probleme iar pietele financiare sunt „concentrate” pe problema datoriilor suverane.

Acesta a mai spus ca in iunie 2011 ar trebui prezentata o forma coerenta a cadrului financiar 2014-2020, in vederea caruia „Politica de coeziune trebuie aparata mai puternic” mai ales de catre statele care sunt interesate de mentinerea acesteia – inclusiv Romania.

Legat de perspectiva de dupa 2014, consilierul prezidential Leonard Orban, fost Comisar European a declarat ca autoritatile romane sunt in stadiul final de elaborare a unei propuneri pentru a fi trimisa la Bruxelles. „Pozitia noastra este de a primi cel putin aceeasi anvelopa financiara ca si pana acum”, a spus acesta. Interesul Romaniei este de a avea o politica de coeziune puternica.

Orban a mai spus ca negocierile legate de fonduri vor fi si mai dificile acum, in interiorul Uniunii, climatul nefiind unul al solidaritatii. Romania trebuie, la randul sau, sa inteleaga nevoia de a reforma politica de coeziune si agricultura si nu sunt excluse reducerile de fonduri.​

Declaratiile au fost facute cu ocazia conferintei „Zece ani de azi înainte. Dezvoltare şi guvernanţă economică în Europa” organizata de Reprezentanta Comisiei Europene si Centrul Roman de Politici Europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro