Comisarul UE Corina Crețu, mâhnită după declarațiile lui Darius Vâlcov: Cunosc foarte bine situația dramatică din sistemul sanitar
PSD-ista Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, s-a declarat joi mâhnită de disputele din România privind proiectele a 3 spitale regionale pe fonduri europene, după ce Darius Vâlcov (PSD), consilierul premierului Viorica Dăncilă, a pus la îndoială viabilitatea celor trei obiective de investiții din fonduri UE. Crețu a lansat și un atac voalat la Liviu Dragnea, președintele PSD.
Vorbim despre proiectele spitalelor regionale care ar urma să fie construite la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, pentru care Comisia Europeană alocă în total 150 de milioane de euro, bani disponibili în Programul Operațional Regional 2014-2020.
Într-o postare pe Facebook, consilierul guvernamental Darius Vâlcov a sugerat că în locul fondurilor europene ar fi mai fezabilă construcția de spritale în parteneriat public-privat.
„Cifrele nu mint niciodată. Hai sa vedem! Comisia Europeană alocă României 150 milioane euro pentru studiile şi construcţia (inclusiv dotarea) a 3 spitale. Studiile, conform Băncii Europene de Investiţii, cei care le şi elaborează, costă 120 milioane euro. Conform aceloraşi studii BEI, construcţia şi dotarea celor 3 spitale costă 1,2 miliarde euro. (Probabil din cele 30 de milioane euro rămase).Între timp, statul român scoate în parteneriat public privat studiul, construcţia şi dotarea unui spital, cu 140 milioane euro. Asta, ca să înţelegem exact cum stau lucrurile!”, a scris Vâlcov pe Facebook.
În replică la afirmațiile lui Vâlcov referitoare la spitalele regionale de la Craiova, Iași și Cluj, comisarul UE Corina Crețu menționează că Ministerul Dezvoltării Regionale, pe vremea cînd ministru era nimeni altul decât Liviu Dragnea, în guvernarea PSD-Ponta, a propus introducerea celor 3 spitale regionale în finanțarea din POR 2014-2020.
De asemenea, Crețu avertizează că o eventuală modificare a programului, dacă Guvernul României vrea să modifice alocarea rezervată acum spitalelor regionale, trebuie aprobată de Comisia Europeană.
Redăm precizările făcute de Corina Crețu referitor la cele 3 spitale regionale:
- „În timpul procesului de pregătire a perioadei de finanțare 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale a propus Comisiei Europene introducerea acestui obiectiv de construire a celor trei spitale regionale in cadrul Programului Operațional Regional, cu care Comisia a fost de acord și, prin urmare, a fost semnat, la 23 iunie 2015.
- Decizia Comisiei Europene a fost întemeiată pe propunerea părţii române. În cadrul acestui program, România a propus investirea a 300 de milioane de euro (150 milioane euro finanțare UE, 150 milioane fonduri naționale) în 3 spitale regionale, ce urmau a fi construite la Iași, Cluj și Craiova.
- La momentul adoptării Programului Operațional Regional, niciunul dintre studiile de fezabilitate nu fusese încă realizat şi nu se stabilise numărul de paturi pe care ar urma să le aibă fiecare dintre aceste spitale şi nici complexitatea serviciilor oferite. Între timp, România a continuat să pregătească investițiile, cu ajutorul serviciilor mele si ale BEI, și conform ultimelor estimări ale autorităţilor naţionale, cele trei spitale vor avea nevoie de un buget de 1,2 – 1,5 miliarde de euro.
- Comisia Europeană a constat că această sumă este semnificativ mai mare decât bugetul prevăzut inițial, dar a rămas angajată să sprijine construcţia spitalelor regionale în conformitate cu acordurile încheiate cu Ministrul Dezvoltării Regionale în anul 2015. Conform prevederilor acestui acord, la Bruxelles se aşteaptă încă prezentarea celor trei proiecte majore care necesită aprobarea Comisiei, având în vedere dimensiunea acestora.
- Îmi doresc, împreuna cu colegii mei din Comisia Europeană, să sprijinim aceste investiții, deoarece vor schimba semnificativ nivelul de asistență medicală pentru cetățenii din cele trei regiuni. În acest proces s-au depus multe eforturi, inclusiv din partea serviciilor Comisiei și a BEI.
- Până la acest moment, după toți acești ani, România nu a adus la cunoştinţa CE fapul că și-ar fi schimbat poziția cu privire la finanțarea celor trei proiecte. În cazul în care România doreste să aloce o sumă mai mare din fondurile europene pentru aceste spitale, invit autoritatile române să înainteze Comisiei Europene o solicitare în acest sens, în regim de urgență. Sunt deschisă să discut orice modificare a POR care poate sa conducă la accelerarea construcției celor 3 spitale regionale de la Craiova, Iași și Cluj.
- În cazul in care autoritătile naționale nu doresc să utilizeze fonduri UE pentru spitale, Programul Operaţional trebuie să fie din nou modificat, iar cele 150 de milioane de euro alocate în scopuri diferite. Și în acest sens, este nevoie de o solicitare din partea autorităților naționale.
- Sunt mâhnită că discuţiile despre un obiectiv atât de important se duc într-o zonă a speculaţiilor şi disputelor. Realizarea acestor spitale regionale reprezinta un proiect de suflet pentru mine, ca român, și tocmai de aceea am adus la masa negocierilor toți actorii-cheie, înca din luna mai 2016, când am avertizat asupra întârzierilor și mi-am exprimat disponibilitatea să ajutăm autoritățile naționale și regionale cu absolut tot ce se poate. Cunosc foarte bine situația dramatică din sistemul sanitar, un exemplu clar in acest sens fiind chiar faptul ca am acceptat modificarea Programului Operational Regional pentru a permite achiziționarea de ambulanțe și îmbunătățirea infrastructurii sanitare in Romania.
- Îmi doresc sincer ca România să folosească pe deplin și în beneficiul tuturor românilor, resursele puse la dispoziţie de Comisia Europeană. Suntem aici pentru a ajuta România.
- Invit autoritățile romane sa gasim soluții împreună la problemele oamenilor”.