Sari direct la conținut

Comisia Europeana: Decizia Moody's de a reduce ratingul Portugaliei este bazata pe scenarii absolut ipotetice

HotNews.ro

Comisia Europeana a aratat miercuri ca regreta decizia Moody’s de a reduce ratingul de credit al Portugaliei, aratand ca masura subliniaza „comportamentul indoielnic”, al agentiilor de rating, transmite Reuters.

„Momentul deciziei Moody’s nu este doar indoielnic, dar este totodata bazat pe scenarii absolut ipotetice care nu sunt in niciun fel conforme cu implementarea. Acesta este un episod nefericit si ridica inca o data problema comportamentului adecvat al agentiilor de rating”, a declarat Amadeu Altafaj, purtatorul de cuvant al CE.

Totodata, Jose Manuel Barroso, presedintele CE, a declarat ca decizia contribuie la speculatiile cu privire la datoriile din zona euro.

„Decizia de ieri a unei agentii de rating nu ofera mai multa claritate. Mai degraba au adaugat un alt element speculativ situatiei”, a declarat el.

Agentia de rating Moody’s a redus cu patru trepte ratingul Portugaliei, la „Ba2” de la „Baa1”, acest calificativ fiind unul din categoria „junk”, nerecomandat pentru investitii. Analistii agentiei avertizeaza ca tara ar putea avea nevoie de un al doilea pachet de asistenta financiara, inainte de a putea reveni pe pietele financiare.

Moody’s a devenit prima mare agentie de evaluare financiara care a retrogradat ratingul Portugaliei in categoria „junk”. Atat Standard & Poor’s cat si Fitch Ratings au acordat Portugaliei calificativul „BBB minus”, cel mai mic din categoria „investment grade”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro