Comisia Europeana obliga Romania si Suedia sa-si anuleze tratatul bilateral pentru investitii, prin care fratii Micula au luat stimulente de la stat
Comisia Europeana a declansat, joi, actiuni de infringement impotriva a cinci state membre UE, printre care Suedia si Romania, cerandu-le imperativ sa-si anuleze tratatele bilaterale pentru investitii perfectate inainte de aderarea la UE.
Tratatul bilateral pentru investitii intre Suedia si Romania, din anul 2003, sta la baza unor stimulente acordate fratilor Micula pentru fabricile lor de racoritoare si bautori alcoolice din Romania, care in prezent fac obiectul unui litigiu la Curtea de Arbitraj de la Washington.
Instanta arbitrala a obligat statul roman sa le acorde celor doi oameni de afaceri depagubiri de zeci de milioane de euro. Decizia Comisiei Europene preseaza astfel Romania si Suedia sa se aseze la masa de negociere pentru rediscutarea tratatului bilteral care i-a favorziat pe fratii Micula.
Multe dintre tratate bilaterale denuntate de Comisia Europeana au fost agreate intre statele membre UE in anii ’90, inainte de extinderile Uniunii din 2004, 2007 si 2013, arata executivul comunitar intr-un comunicat remis HotNews.
Tratatele aveau rolul de a proteja investitorii din statele membre UE cu vechime in tarile care nu erau pana atunci in Uniunea Europeana, printre care si Romania.
„Tratatele bilaterale aveau rolul de a intari protectia investitorilor, de exeplu, prin masuri de compensare pentru expropriere si prin proceduri de arbitraj si solutionare a litigiilor de investitii”, arata Comisia.
„De la extinderea UE, astfel de <> asigurari nu ar mai trebui sa fie necesare, din moment ce toate statele membre UE sunt supuse acelorasi reglui ale UE privind piata unica, inclusiv investitiile transfrontaliere. De asemenea, toti investitorii din UE beneficiaza de pe urma aceleiasi protectii datroita regulilor UE„, mai spune Comisia Europeana, aratand astfel ca vechile tratate bilaterale, inclusiv cel dintre Romania si Suedia, nu-si mai au rostul.
In schimb, executivul comunitar avertizeaza ca vechile tratate bilaterale incalca principiul egalitatii investitorilor in cadrul UE.
„Prin contrast, tratatele bilaterale intra-UE confera drepturi, pe baze bilaterale, investitorilor din anumite state membre. In conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, astfel de discriminare bazata pe nationalitate este incompatibila cu dreptul UE„, spune Bruxelles-ul.
„Din toate aceste motive, Comisia a decis sa ceara de la cinci state membre (Austria, Olanda, Romania, Slovacia si Suedia) sa puna capat tratatelor bilaterale de investitii dintre ele”, se mai arata in comunicatul de la Bruxelles.
Astfel, in cadrul procedurii de infringement, Comisia a transmis Romaniei, Suediei si celorlalte 3 state mentionate, scrisori de notificare formale, dupa ce au avut deja loc schimburi de puncte de vedere intre Buxelles si statele membre vizate.
- Scandalul depagubirilor catre fratii Micula – Romania, intre ciocan si nicovala
In decembrie 2014, fratii Ioan si Viorel Micula au pus sechestru pe actiunile statului roman la Petrom, in contul unei datorii de 82 de milioane de euro pe care trebuia sa o primeasca.
Romania a fost amenintata de Comisia Europeana cu sanctiuni daca isi plateste datoria catre Fratii Micula, de 82 de milioane de euro. Oamenii de afaceri au obtinut despagubirile intr-un proces cu Guvernul la Curtea de Arbitraj de la Washington, in baza unei clauze de protectie a investitorilor straini.
Clauza ISDS figureaza in acordul bilateral pentru investitii dintre Romania si Suedia, din anul 2003, care acum face obiectul procedurii de infringement din partea Comisiei Europene impotriva Bucurestiului si a Stockholmului.
Cazul readuce in discutie efectele clauzelor ISDS, care fac in prezent obiectul unor controverse legate de acordul de liber schimb si investitii negociat intre UE si SUA (TTIP), dar cazul Romania-Micula pare sa decredibilizeze pozitia europeana in negocierile cu americanii.
Stirea ca fratii Ioan si Viorel Micula au pus sechestru pe actiunile statului la Petrom, in contul unei datorii de 82 de milioane de euro pe care trebuia sa o primeasca, a bubuit vinerea trecuta si in Palatul Victoria, unde Guvernul Ponta III mai tragea ultimele linii pe proiectul bugetului tarii pe anul 2015.
„Noi incercam sa recuperam banii, pe noi nu ne intereseaza actiunile. Noi vrem sa recuperam banii, ca sa putem sa facem fata cheltuielilor pe care le avem. Am incercat sa gasim o cale amiabila sa ne intelegem cu dansii (Ministerul Finantelor – n.r.), dar nu-i intereseaza„, a declarat, vineri, pentru HotNews, Ioan Micula.
Pe de alta parte, omul de afaceri se plange ca Ministerul Finantelor a executat conturile companiilor sale, pentru recuperarea unor taxe. „Ba, mai mult, intre timp, ne-au executat conturile cand Romania e o piata neagra la alcool. Iar noi, ca agenti economici, nu mai avem nicio sansa sa traim in conditiile acestea”, s-a mai plans Ioan Micula.
documente
(15 Dec 2014) PDF, 3MB
Oamenii de afaceri suedezi de origine romana se bazeaza pe o decizie din 11 decembrie 2013, a curtii de arbitraj de la Washington, de pe langa Banca Mondiala – Centrul International pentru Solutionarea Disputelor in Investitii (ICSID) – care spune ca fratii Micula si firmele lor trebuie sa primeasca de la statul roman 178 de milioane de euro, despagubiri (plus dobanzi) pentru neacordarea unor stimulente investitionale, cele mai multe de pe vremea Guvernului Nastase.
In realitate, Guvernul actual a incercat sa le plateasca datoria, dar a fost impiedicat de Comisia Europeana, care a amenintat Romania ca o da in judecata la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, daca efectueaza plata catre oamenii de afaceri.
Informatia apare intr-un document publicat de executivul comunitar in Jurnalul Oficial al UE, pe 7 noiembrie 2014, cand toata atentia publica din tara era indreptata catre alegerile prezidentiale.
Pe 1 octombrie, comisarul european pentru concurenta de atunci, Joaquin Almunia, a transmis Guvernului o scrisoare in care il ameninta cu o procedura de sanctionare pentru incalcarea regimului european al ajutoarelor de stat, daca le platea oamenilor de afaceri banii. Bruxelles-ul a reactionat astfel dupa ce, in februarie 2014, Ministerul Finantelor a incercat sa scuteasca firma fratilor Micula, European Food, de plata unei datorii fiscale de 337.492.864 RON (aproximativ 76 de milioane EUR), in schimbul partii echivalente din despagubirile acordate de curtea de arbitraj de la Washington.
documente
(15 Dec 2014) PDF, 1MB
„Punerea in executare a hotararii arbitrale din 11 decembrie 2013 ar echivala cu acordarea unui ajutor nou incompatibil, care face obiectul normelor privind ajutoarele de stat prevazute in tratat. Comisia regreta ca Romania a pus deja partial in executare, potrivit informatiilor furnizate, hotararea din 11 decembrie 2013, prin anularea datoriilor fiscale restante ale societatii European Food SA”, avertizeaza Comisia Europeana.
Intre timp, Romania a atacat cu o cerere de anulare decizia arbitrala din decembrie 2013, cazul fiind in asteptare. Pe de alta parte, nici investigatia Comisiei Europene privind ajutorul de stat nu este incheiata.
Daca decizia ICSID din decembrie 2013 nu va fi anulata, iar Romania refuza sa plateasca, tara risca sanctiuni comerciale internationale (circa 150 de tari, inclusiv SUA, China si statele dezvoltate din Europa sunt membre ale Centrului), cu costuri mult mai mari decat plata pentru fratii Micula. Pe de alta parte, daca va plati iar Comisia Europeana va considera ca este ajutor de stat ilegal, banii trebuie returnati.
Cum a ajuns Romania intre ciocan si nicovala – filmul evenimentelor
- Ioan Micula (nascut in 1957) a parasit Romania si s-a mutat in Suedia in anul 1987, iar in anul 1992 a obtinut cetatenia suedeza, dupa ce a renuntat la cetatenia romana. Viorel Micula, fratele geaman al lui Ioan, a plecat in Suedia ceva mai tarziu, in 1989, obtinand cetatenia suedeza in anul 1995, dupa ce a renuntat la cea romana.
- 1 februarie 1995. A intrat in vigoare Acordul european dintre Comunitatea Europeana si statele sale membre, pe de o parte, si Romania, pe de alta parte. Comisia Europeana arata ca documentul a fost conceput ca un instrument menit sa ajute Romania sa finalizeze procesul de aderare la Uniune. Acordul din 1995 impiedica Romania sa ia masuri care distorsionau concurenta pe piata, cum ar fi ajutoarele de stat : „Orice ajutor public care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, in masura in care acesta poate afecta schimburile comerciale dintre Comunitate si Romania, este declarat incompatibil cu functionarea corespunzatoare a acordului”.
De retinut ca la data intrarii in vigoare a acestui acord, Suedia, tara din care aveau sa vina investitorii Ioan si Viorel Micula, era deja membra a Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 1995) si, prin urmare, i se aplica si ei acordul.
- 2 octombrie 1998. Guvernul Radu Vasile instituie ordonanta de urgenta (OUG) 24/1998, prin care acorda investitorilor in regiunile defavorizate ale Romaniei anumite ajutoare: scutirea de plata unor taxe, restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, scutirea de plata impozitului pe profit pe durata de existenta a zonei defavorizate relevante etc.
- 25 martie 1999. Guvernul Radu Vasile declara zona miniera Stei-Nucet, din judetul Bihor, ca fiind o zona defavorizata pentru o perioada de 10 ani.
- Anii ’90 – 2000. Fratii Ioan si Viorel Micula incep unele investitii in zona Stei-Nucet, din judetul Bihor.
- In 1999, Romania a adoptat Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (ᅡLegea privind ajutorul de statᅡ), care a conferit Consiliului Concurentei prerogativa de a autoriza sau de a interzice acordarea de ajutoare de stat. Legea a consacrat aceeasi definitie a ajutoarelor de stat ca si normele relevante ale Uniunii Europene.
- In februarie 2000, Romania a inceput negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Politica in domeniul concurentei, inclusiv conformitatea cu normele Uniunii in materie de ajutoare de stat, a facut parte din aceste negocieri de aderare.
- In ultimele zile ale guvernului Radu Vasile, in 9 decembrie 1999, firma European Food, a fratilor Micula, primeste un certificat de investitor temporar, iar in baza acestuia, in iunie 2000, in guvernarea Mugur Isarescu, societatea ia un certificat de investitor permanent. Prin acest statut, firmei i se acordau ajutoarele prevazute de OUG 24/1998 pana in anul 2009.
- In 15 mai 2000, Consiliul Concurentei din Romania a constatat ca unele dintre stimulentele oferite in temeiul OUG 24/1998 au denaturat concurenta: scutirile de plata taxelor vamale pentru materii prime si rambursarea taxelor vamale la materiile prime, piesele de schimb si/sau componentele importate necesare realizarii productiei proprii. In iunie 2000, Guvernul Isarescu a emis OUG 75/2000, prin care a modificat OUG nr. 24/1998, prin inlocuirea restituirii taxelor vamale din cadrul facilitatii privind materiile prime cu o scutire de plata taxelor vamale pentru materiile prime importate. OUG nr. 75 nu a pus, insa, in aplicare decizia Consiliului Concurentei de a elimina facilitatea privind materiile prime, noteaza Comisia Europeana.
- In 17 mai 2002, in guvernarea Adrian Nastase, alte doua firme ale fratilor Micula, Multipack si Starmill, primesc certificatul de investitor permanent, purtator de ajutoare de stat, conform noilor prevederi.
- Pe 21 noiembrie 2001, Uniunea Europeana atrage atentia Romaniei ca „exista o serie de scheme de ajutoare existente, precum si scheme de ajutoare noi incompatibile, care nu au fost aliniate la acquis-ul comunitar”, inclusiv anumite facilitati acordate in temeiul OUG nr. 24 si OUG nr. 75.
- 1 aprilie 2003. Fratii Micula si firmele lor, ca investitori suedezi, intra sub protectia Tratatului Bilateral intre Romania si Suedia. Tratatul prevede o clauza ISDS – investor-state dispute settlement (solutionarea litigiilor dintre stat si investitor). Prin aceasta clauza de protectie a investitorilor, Romania garanta investitorilor suedezi „conditii corecte si echitabile” pe teritoriul sau si viceversa.
- 31 august 2004. In incercarea de a incheia capitolele de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, Guvernul Nastase decide eliminarea stimulentelor acordate in temeiul OUG nr. 24/1998 si OUG nr. 75/2000, cu exceptia facilitatii privind impozitul pe profit. Insa ordonanta nu prevedea eliminarea imediata a stimulentelor pentru fratii Micula.
- Revocarea stimulentelor a intrat in vigoare in anul urmator, pe 22 februarie 2005, in guvernarea Tariceanu.
- 28 iulie 2005. Fratii Ioan si Viorel Micula dau in judecata statul roman la Tribunalul de arbitraj de la Washington – Centrul International pentru Solutionarea Disputelor in Investitii (ICSID). Ei reclama ca au facut investitii in zona defavorizata din judetul Bihor in conditiile in care statul roman s-a angajat sa le ofere stimulentele prevazute de ordonanta 24/1998. Ei au putut sa beneficieze de stimulente doar 5 ani pentru o firma si cate 3 ani pentru celelalte doua, din totalul de 10 ani cat se angajase statul la demararea investitiilor.
- 1 ianuarie 2007. Romania adera oficial la Uniunea Europeana, data la care intra in vigoare Tratatul de aderare care fusese semnat la 25 aprilie 2005.