Sari direct la conținut

Comisia Europeana vrea sa impuna limite de emisii poluante pentru camioane si autobuze

HotNews.ro

Comisia Europeana vrea sa interzica, in Uniunea Europeana, circulatia camioanelor, autocarelor si autobuzelor care depasesc anumite limite de emisii poluante, potrivit unei strategii adoptate, miercuri, de executivul european.

In cadrul strategiei adoptate, camioanele, autobuzele si autocarele ar urma sa utilizeze mai putin combustibil si sa emita cantitati mai reduse de dioxid de carbon (CO2), condorm unui comunicat al CE.

Potrivit sursei citate, cand acest act legislativ va intra in vigoare, Comisia va putea lua in considerare masuri suplimentare in vederea reducerii emisiilor de CO2 generate de vehiculele grele:

  • „Optiunea cea mai evidenta este stabilirea de limite obligatorii pentru emisiile medii de CO2 generate de vehiculele grele nou inmatriculate, cum este deja cazul autoturismelor si al camionetelor”.
  • „Alte optiuni ar putea include dezvoltarea unei infrastructuri moderne de sprijinire a combustibililor alternativi pentru vehiculele grele, optimizarea tarifarii utilizarii infrastructurii, utilizarea eficace si coerenta a impozitarii vehiculelor de catre statele membre, precum si alte mecanisme de piata”.

Pentru identificarea celor mai eficiente optiuni din punctul de vedere al costurilor, se va realiza o evaluare a impactului, a precizat CE.

Vehiculele grele genereaza aproximativ un sfert din emisiile de CO2 rezultate din transportul rutier din UE, sustine executivul comunitar.

Daca nu se iau masuri, se estimeaza ca emisiile produse de vehiculele grele in perioada 2030-2050 vor ramane aproape de actualele niveluri, care sunt nesustenabile, isi mai motoveaza Comisia propunerea.

Comisarul pentru politici climatice, Connie Hedegaard, a declarat ca astfel Comisia Europeana urmareste sa extinda masurile actuale care limiteaza emisiile poluante la autoturisme.

„Am inceput cu cadrul de reglementare pentru autoturisme si camionete, cu rezultate vizibile in prezent: emisiile au fost reduse, poluarea atmosferica in orase este in scadere si vehicule mai inovatoare, care consuma mai putin combustibil, sunt acum disponibile pentru consumatori. Acesta este motivul pentru care trecem acum la camioane si autobuze. Strategia defineste noi masuri care, in timp, vor reduce emisiile de CO2 ale acestor vehicule, vor reduce cheltuielile operatorilor si vor face ca UE sa fie mai putin dependenta de importurile de petrol”, a sustinut comisarul european.

Strategia este trimisa Parlamentului European si Consiliului UE, care sunt invitate sa o aprobe si sa contribuie la realizarea actiunilor definite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro