Sari direct la conținut

Comisia parlamentara de ancheta a ANRE, pentru unii muma, pentru altii ciuma: Suspecteaza Hidroelectrica si OMV Petrom ca au manipulat bursa de energie, insa nu intreaba CE Oltenia cum a profitat de pe urma exploziei preturilor

HotNews.ro
Energie, Foto: AGERPRES
Energie, Foto: AGERPRES

Comisia parlamentara de ancheta a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), condusa de deputatul PSD Iulian Iancu, a desfasurat joi a doua runda de audieri a actorilor de pe piata energiei, unul dintre scopurile declarate fiind aflarea adevarului in privinta unor presupuse manipulari ale preturilor pe bursa, in sensul cresterii lor, in lunile de iarna si de vara. In timpul audierilor, suspiciunile s-au indreptat catre producatorii Hidroelectrica si OMV Petrom (centrala de la Brazi), insa nu si spre Complexul Energetic Oltenia, unul dintre marii beneficiari ai exploziei preturilor la energie pe bursa.

De la pierderi uriase, CE Oltenia a ajuns sa raporteze la 5 luni un profit de 260 milioane de lei, iar anul 2017 il va incheia in mod sigur cu reultat pozitiv semnificativ. Este un rezultat uluitor in conditiile in care pierderile au fost de 126 milioane de lei in 2016, circa 900 de milioane de lei in 2015 si 700 de milioane de lei in 2014.

Intrebat la sfarsitul audierilor daca nu suspecteaza si CE Oltenia de intelegeri pe piata, Iulian Iancu a raspuns ca „ei sunt prea amarati”. „Au echipamente de 100 de milioane de ani, au preturi care nu incapeau niciodata in piata, cum sa-i suspectez ca sunt si smecheri?”, a mai spus Iancu. La insistentele jurnalistilor, a admis ca „s-ar putea sa fie si acolo lucruri care nu au fost spuse”.

In timpul audierilor, cele mai aprige intrebari legate de explozia preturilor pe bursa au fost adresate directorului general al Hidroelectrica, Bogdan Badea. Nu a scapat de acuzatii legate de posibile manipulari nici OMV Petrom, desi reprezentantul companiei nu era prezent la audieri. De altfel, Iulian Iancu a lansat o amenintare la adresa Marianei Gheorghe, CEO al OMV Petrom, spunand ca in cazul in care nu se va prezenta personal sa raspunda intrebarilor Comisiei parlamentare de ancheta a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), va trimite catre DIICOT si DNA informatiile care vor fi culese in timpul audierilor. Acesta a afirmat ca Mariana Gheorghe refuza sa se prezinte la audierile comisiei. In replica, OMV Petrom a spus ca si-a exprimat disponibilitatea de a raspunde oricaror intrebari ale comisiei de ancheta a ANRE, existand si posibilitatea de a transmite in scris informatiile solicitate.

In schimb, reprezentantii Complexului Energetic Oltenia, Gheorghe Boza (presedintele Directoratului) si Ionel Ilie (director vanzari), au fost menajati, nefiind intrebati in ce masura au profitat de preturile mari. Aceasta in conditiile in care au recunoscut ca in iarna se aflau intr-o situatie dramatica. „Va dati seama in ce situatie dezastruoasa eram?”, a spus Boza, invocand faptul ca existau contracte doar pentru productia unui singur grup din cele 11 ale CE Oltenia. Spre sfarsitul lui ianuarie, preturile pe bursa s-au dublat, ajungand pana la 600-700 lei/MWh pe Piata Zilei Urmatoare, situatie benefica pentru CE Oltenia, companie care produce energie scumpa din carbune. Sustine ca venea cu oferte de vanzare de 165 lei/MWh, prin contracte bilaterale pe termen lung, insa nu cumpara nimeni energia de la CE Oltenia. Reprezentantii CE Oltenia au mai spus ca au vandut pe PZU, piata pe care s-au dublat preturile, sub 20% din productie, iar pe piata de echilibrare, unde se adaugau inca 450 lei/MWh la pretul de inchidere pe PZU, 15%. Atunci, ar fi vandut la un pret mediu de 240 lei/MWh, potrivit declaratiilor reprezentantilor CE Oltenia.

Prezenti la audieri, reprezentantii Complexului Energetic Hunedoara, cel mai scump producator din piata si aflat pana de curand in situatia de a fi lichidat, au recunoscut ca „am profitat de momenntul respectiv, am profitat la pretul maxim”. Au spus ca au fost „momente” cand au vandut la pretul maxim pe piata de echilibrare. „Au fost si preturi de 600 si 700 lei/MWh”. „Am vandut intotdeauna pe PZU o cantitate mica, iar in rest am raspuns solicitarii Dispeceratului Energetic Nationa (DEN- cel gestioneaza piata de echilibrare). Trebuie precizat ca preturile mari au ajutat foarte mult CE Hunedoara. Estimeaza ca isi va reduce pierderile cu 80% in acest an, ajungand la un minus de 169 de milioane de lei, fata de rezultatul negativ de 858 de milioane de lei de anul trecut.

In ceea ce priveste Hidroelectrica, altfel au stat lucrurile in timpul audierilor. Bogdan Badea, presedintele Directoratului, a fost intrebat care sunt cauzele rezultatelor foarte bune ale Hidroelectrica din acest an, in conditiile in care productia a fost mai mica, pe fondul unei hidraulicitati scazute. Pe primele 7 luni a intregistrat profit de 972 milioane lei, in crestere cu 50%, productia fiind cu 80% mai redusa fata de anul trecut. A fost intrebat si cat reprezinta veniturile de pe piata de echilibarre si din servicile de sistem. De altfel, i s-a invocat ca a acoperit 80% din piata de echilibrare. Cu alte cuvinte, ar fi profitat pe piata de echilibrare. Badea a raspuns ca a Hidroelectrica a castigat licitatiile. De altfel, Hidroelectrica este unul dintre producatorii cu energia cea mai ieftina. Badea a spus ca Hidroelectrica a vandut 10,39 TWh pe pietele concurentiale, 1,13 TWh pe piata reglementata, 1,22 TWh pe piata de echilibrare si 0,65 TWh pe PZU. Apoi a fost intrebat si despre lipsa investitiilor in dezvoltare si mentenanta. In aceasta privinta, Iancu a spus ca sunt operatori care „nu isi indeplinesc programul de menentanta si investitii, iar nerealizarea lor pune in pericol siguranta energetica”.

Insa, cele mai multe suspiciuni s-au indreptat asupra OMV Petrom, chiar si in lipsa, fiind acuzat ca a venit cu oferte de cumparare de 2.000 lei/MWh, timp de o luna, ceea ce ar fi creat panica pe piata. Au mai fost ridicate suspiciuni si asupra faptului ca OMV Petrom a inchis un grup de la Brazi in toamna anului trecut, invocand defectarea unui transformator, iar in timpul acestui an inchiderea celui de-al doilea grup, tot din cauza unui tranformator. Astfel, a functionat la jumatate din capactitate mai multe luni si deloc in timpul anului curent, in conditiile in care centrala de la Brazi este noua, fiind inaugurata in 2012. Intrebat la sfarsitul audierilor ce ar fi avut de castigat OMV Petrom din manipularea pietei, Iulian Iancu a spus ca preturile mari ar fi ajutat pentru jumatatea de cantitate disponibila. Insa, recent, OMV Petrom a afirmat printr-un comunicat de presa ca „a inregistrat pierderi ca urmare a cresterii preturilor la electricitate” deoarece „avea in derulare contracte la termen pentru electricitatea ce urma a fi produsa de Centrala de la Brazi”. Legat de acest lucru, Iulian Iancu a spus ca „este o analiza facuta fara sa avem raspunsurile lor. Daca aveam raspunsurile, nu mai faceam teorii, asa cum facem acum”.

Intrebat despre evolutiile preturilor din iarna si vara cand au crescut foarte mult, Victor Ionescu, director general al OPCOM (bursa energiei), a insistat pe ideea ca nu a existat deficit de energie. Acesta a mai spus, intrebat de acest lucru, ca nu a constatat o legatura intre declaratiile alarmiste din iarna ale ministrului energiei, Toma Petcu, si cresterile de preturi. Insa, HotNews.ro a demonstrat aici ca preturile au explodat, fiind invocata prin declaratii o iminenta criza energetica.

Legat de modul in care a actionat ANRE, Iulian Iancu a spus ca a observat o reglementare permisiva ciudata din partea acesteia. In acest sens, au fost ridicate semne de intrebare asupra faptului ca preturile mari de pe bursa au fost recunscute in tarifele finale la consumatori. „Constat o reglementare permisisa in aceasta faza, reglemntare care poate degenera si in reglementare interesata si poate degenera si in infractiuni. Nu stiu. Este o reglementare ciudata (…)Daca noi vom constata ca sunt suspiciuni rezonabile, le vom inainta spre analiza organelor de ancheta.”, a spus Iancu, facand referire atat la reglementarile de pe piata energiei electrice, cat si de pe piata gazelor naturale. „Vad aici doi jucatori cheie, OMV Petrom si Hidroelectrica, pe piata de echilibrare, iar tu reglementator nu-i vezi (…) Sunt niste ciudatenii. Nu pot sa pun un diagnostic, o sa verific”, a continuat Iancu. Intrebat daca suspecteaza o intelegere intre OMV Petrom si Hidroelectrica, Iancu a afirmat ca a transmis Consiliului Concurentei o solicitare prin care a cerut „detalii si analiza mai atenta”.

In cadrul audierii, au fost discutii si despre piata gazelor. „Din analiza, au reiesit lucruri extrem de grave. Este vorba despre interventii de natura administrativa la producatorii de gaze prin ordonante de urgenta, Hotarari de Guvern, reglementari, chiar interventii din partea Curtii de Conturi care in final au dus direct la cresterea pretului si diminuarea veniturilor Romgaz si diminuarea cu 500 de milioane de lei a veniturilor la bugetul de stat”, a afirmat Iancu, vorbind despre piata gazelor naturale.

Trebuie precizat ca din 23 octombrie, ANRE are conducere noua, presedinte fiind Dumitru Chirita, care l-a inlocuit pe Niculae Havrilet, dupa ce i-a expirat mandatul de cinci ani. Dumitru Chirita este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Iulian Iancu.

Prezent si el la audieri, Dumitru Chirita a acuzat ANRE si Consiliul Concuretei ca nu au definit regulile de functionare pentru bursele de gaze, obligatii stabilite in OUG 64/2016. „Aveau obligatia sa stabileasca reguli specifice care sa fie aplicate pe pietele centralizate de gaze naturale, in scopul tranzactionarii gazelor naturale in conditii concurentiale si in mod transparent, public si nediscriminatoriu. Din pacate, astazi, la ora la care vorbim, aceste reguli specifice nu exista”, a spus Chirita. Despre acest lucru, si Iulian Iancu sustine ca este ciudat ca ANRE a acordat licente pentru bursele de gaze in 2013, dar nici pana astazi nu a aprobat regulile de functionare. In 2013 au fost acordate licente pentru tranzactionarea gazelor Bursei Romane de Marfuri si OPCOM, insa acestea regulile de functionare sunt diferite in cazul celor doua.

Dumitru Chirita a avansat chiar niste schimbari in legislatie. O idee este introducerea unor teste de stres pe piata energiei, pe modelul celor pe care BNR le foloseste cu bancile comerciale. „Aceste teste de stres sa fie induse in piata pentru a vedea cum reactioneaza piata, astfel incat consumatorul sa fie protejat in fata unor abuzuri de piata ale unor comercianti care profita de anumite lucruri din piata si obtin avantaje nemeritate”, a mai spus Chirita. De altfel, acesta chiar si-a exprimat speranta ca in urma audierilor din comisia de ancheta sa fie scoasa in evidenta nevoia de schimbare legislativa. „Imi exprim speranta ca in urma comisiei de ancheta, veti scoate in evidenta atat lucrurile bune, cat si nevoia de schimbare atat a legislatiei primare, cat si secundare”, a spus Chirita. Iulian Iancu a declarat recent ca legislatia in domeniul energetic trebuie schimbata radical, existand deja 221 amendamente la Legea energiei si gazelor.

Intrebat de pretul gazelor din iarna, Iulian Iancu nu a ratat sa-l atace pe fostul presedinte al ANRE. Acesta spusese inainte de expirarea mandatului ca pretul gazelor va creste de la 1 noiembrie. „Daca domnia sa mai era presedinte, se intampla acest lucru. Noul comitet de reglementare al ANRE a luat decizia sa faca aceasta analiza in cursul lunii martie, dupa ce trece si varful de iarna. Deci, nu mai fi o crestere”, a spus Iancu.

Audierile vor continua cu distribuitorii de energie, furnizori, fosti ministri si Consiliul Concurentei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro