Sari direct la conținut

Compania canadiano – germană care vrea să investească 400 milioane euro într-o ”rafinărie” de litiu spune că va crea 500 de locuri de muncă pe plan local

HotNews.ro
Logo RockTech Lithium, Foto: Rock Tech Lithium
Logo RockTech Lithium, Foto: Rock Tech Lithium

Luni s-a semnat la București memorandumul de înțelegere cu compania canadiano – germană RockTech Lithium, pentru construcția unei fabrici în care se vor investi 400 milioane euro. Compania discută de câteva luni cu oficialii români, a vizitat mai multe amplasamente și spune că investiția va duce la crearea a 500 de locuri de muncă. Litiul va fi adus din Canada și va fi transformat în substanțe chimice folosite în baterii.

Practic, compania va construi ”capacități de conversie”, sit-uri unde litiul în stare de minereu, neprelucrat, este transformat într-o substanță chimică folosită pe scară largă în industria auto. Deși România are rezerve de litiu, NU se va apela la ele, ci litiul va fi adus din Canada pentru a fi prelucrat în România.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, spune că de aproape un an de zile România lucrează cu această companie și se referă la rafinării care vor fabrica pulbere de litiu. Prima va fi construită în Germania, iar a doua, în România. ”Sunt foarte bucuros că România va intra pe harta marilor producători de componente pentru baterii, mai ales că nicio baterie nu poate funcționa fără litiu”, a spus Virgil Popescu.

Șeful companiei RockTech Lithium spune că va veni o vreme când jumătate dintre mașinle vândute în lume vor fi electrice, iar industria auto trebuie să aibă componentele necesare, în special baterii litiu-ion. Europa poate obține independența prin aceste investiții.

RockTech Lithium a anunțat în februarie că plănuiește o investiție în Germania pentru ceea ce numea ”prima fabrică europeană de rafinat litiu”, practic o uzină care va avea capacitatea de a produce anual 24.000 de tone metrice de hidroxid de litiu pentru baterii. Fabrica va fi situată nu departe de granița poloneză.

Cantitatea este echivalentă cu volumul necesar pentru a echipa 500.000 de mașini electrice. Producția din Germania ar trebui să înceapă în 2024 în Germania. Fabrica românească va avea o capacitate similară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro