Compania ceha CEZ reclama Romania la Comisia Europeana pentru schimbarile legislative privind schema de sprijin a regenerabilelor
Gigantul energetic CEZ, cel mai mare investitor in domeniul energiilor regenerabile din tara noastra, a depus o plangere la Comisia Europeana cu privire la decizia Romaniei de a amana acordarea unor certificate verzi, masura care ar putea costa compania ceha de utilitati pana la 66 milioane euro pe an, transmite Reuters.
In iunie, Guvernul roman a decis sa amane acordarea unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde), de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (doua certificate verzi). Recuperarea certificatelor verzi se va face incepand cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv incepand cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se va face esalonat pana cel tarziu pe 31 decembrie 2020.
CEZ, care opereaza in Romania cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, a sustinut miercuri ca schimbarea regulilor in mod retroactiv contravine principiilor de baza ale Uniunii Europene.
Astfel, la valoarea actuala a certificatelor verzi ale CEZ , inseamna ca, odata cu aceste schimbari, o parte dintre veniturile companiei din schema de sprijin – pana la 66 milioane euro, potrivit calculelor Reuters – vor fi amanate pana in 2018-2020.
Pana atunci, valoarea certificatelor ar putea scadea, iar Romania ar putea ajusta in continuare intreaga schema de sprijin, noteaza Reuters.
„In acest moment, este imposibil sa cuantificam pierderile posibile, pentru ca nu am pierdut unul dintre certificatele acordate, ci a fost doar amanat pentru perioada 2018-2020”, a transmis CEZ intr-un comunicat. „Aceasta masura este in contradictie cu principiile fundamentale ale Uniunii Europene”, a mai sustinut compania ceha.
Comisia Europeana a anuntat ca urmareste situatia din Romania si investigheaza plangeri similare cu privire la schimbarile legislative venite din partea altor companii implicate in sectorul energiei regenerabile din Romania.
„Un numar de reclamatii ale unor actuali sau viitori beneficiari sunt de asemenea investigate”, a declarat purtatoarea de cuvant Marlene Holzner intr-un comunicat.
„Comisia va prezenta ghidul sau privind schemele de sprijin pentru energie regenerabila si cu privire la interventiile guvernamentale in sectorul energetic mai pe larg, in toamna”, a adaugat Holzner.
Si alte tari din UE, precum Germania, Marea Britanie sau Spania, au redus sau intentioneaza sa reduca subventiile pentru energie regenerabila, dupa ani de sprijin guvernamental consistent.