Sari direct la conținut

Compania chineză Didi, evaluată la 80 de miliarde de dolari în oferta publică iniţială efectuată la New York

HotNews.ro
Logo Didi, Foto: Michael Vi, Dreamstime.com
Logo Didi, Foto: Michael Vi, Dreamstime.com

Compania chineză de transporturi la comandă Didi a obţinut, miercuri, o evaluare de 80 de miliarde de dolari la listarea la bursa din New York, în urma unei creşteri a acţiunilor cu aproape 19%, realizând cea mai valoroasă ofertă publică iniţială a unei companii din China pe piaţa de capital americană din 2014, transmite Reuters, citat de News.ro.

La punctul de maxim evaluarea a fost de 80 miliarde dolari, iar la închidere, de 68 miliarde dolari pentru compania de ride-hailing.

Acţiunile Didi, susţinute de SoftBank, au deschis la 16,65 dolari pe unitate, comparativ cu preţul prevăzut în oferta publică, de 14 dolari pe unitate.

Oferta a fost de 316,8 milioane de certificate americane de depozit, la nivelul superior al intervalului de preţ de 13-14 dolari, compania atrăgând 4,4 miliarde de dolari.

Listarea Didi la New York este cea mai mare vânzare de acţiuni chineze pe piaţa americană de când grupul de comerţ electronic Alibaba a atras 25 de miliarde de dolari în 2014.

Didi, care este susţinută şi de giganţii tehnologici Alibaba, Tencent şi Uber, a fost fondată în 2012 de Cheng Wei, sub numele de Didi Dache, o aplicaţie de taxi. A fuzionat cu compania Kuaidi Dache pentru a deveni Didi Kuaidi şi ulterior a fost redenumită Didi Chuxing.

Directorul general Cheng, care s-a născut în 1983, într-un oraş mic din provincia de sud-est Jiangxi, şi a lucrat cândva ca asistent al şefului unei firme de masaj al picioarelor, avea o avere de 1,2 miliarde de dolari înainte de debutul pe piaţă al Didi, potrivit Forbes.

La preţul de debut, participaţia lui Cheng la Didi valorează 5,22 miliarde de dolari. Acestuia I-a venit ideea unei platforme de transport într-o noapte de iarnă friguroasă la Beijing, când a avut probleme în a găsi un taxi.

SoftBank este cel mai mare investitor al Didi şi va deţine o participaţie de 20,2% la firmă, după listare.

Tencent va deţine o participaţie de 6,4%, în timp ce Uber va păstra 12% din Didi. Cheng va deţine o participaţie de 6,5% la compania pe care a construit-o.

Didi, cea mai mare platformă tehnologică de mobilitate din lume, a cumpărat afacerea rivală din China a Uber în 2016, iar compania din San Francisco a păstrat o participaţie la Didi la acea vreme.

În 2018, compania a decis să investească un miliard de dolari în activitatea sa de servicii auto, care face parte dintr-o unitate de rebranding mai mare. De asemenea, a investit foarte mult pentru a-şi extinde activitatea de bază în afara pieţei sale interne, fie prin investiţii în parteneri locali, fie prin lansarea serviciilor lor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro