Compania Malev va fi preluata de VEB
Noul proprietar al companiei ungare de aviatie Malev va fi Vnesekonombank (VEB), partener strategic – Aeroflot, a anuntat prim vicepremierul rus Viktor Zubkov, citat de Vedomosti.
Potrivit afirmatiilor sale, in urmatoarele 2-3 zile se va incheia procesul de schimbare de proprietar al Malev.
In 2007, fratii Boris si Andrei Abramovici au cumparat 49% din actiunile companiei Airbgridge Zrt, care detine 99,95% din actiunile transportatorului ungar. Afacerea a fost finantata de VEB, care a alocat in acest scop suma de 160 milioane dolari, garantie fiind actiunile Malev.
Fratii au promis sa rentabilizeze intreprinderea pana la sfarsitul lui 2008 si sa investeasa 12 milioane euro. Dar pe fondul crizei financiare, fratii Abramovici au pierdut, in vara anului trecut, principala lor afacere din Rusia – din cauza datoriilor, grupul de companii AirUnion nu si-a putut achita notele de plata pentru furnizorii de combustibil, avioanele au fost oprite la sol, au fost anulate numeroase curse. Intr-un final le-a fost retrasa licenta de exploatare.