Sari direct la conținut

Compania Pedersen&Partners a fost selectata pentru recrutarea managerilor pentru companiile de stat

HotNews.ro

Compania Pedersen&Partners a fost selectata drept consultant pentru a asista Ministerul Economiei in procesul de selectare a viitorilor manageri profesionisti pentru companiile cu capital majoritar de stat, se arata intr-un comunicat al ministerului. Contractul va fi semnat dupa expirarea termenului legal de solutionare a contestatiilor.

Reprezentantii Ministerului Economiei arata ca Pedersen&Partners are cel mai mare punctaj si a fost declarata castigatoare a procedurii de selectare a consultantului.

Ministerul Economiei a primit cinci oferte pentru serviciile de consultanta in recrutarea de personal de conducere la companiile cu capital majoritar de stat aflate in subordine, dar numai trei dintre acestea au fost validate de catre comisia de evaluare. Doua dintre oferte au fost declarate intarziate, deoarece au fost depuse dupa termenul limita stabilit in documentatia de atribuire, astfel incat au fost deschise doar trei dintre ofertele inregistrate.

Cele trei oferte au venit din partea Agentiei de Servicii Profesionale, Pedersen &Partners Consulting si Asocierii George Butunoiu Group & Biris Goran.

Atribuirea contractului de consultanta in recrutare de personal de conducere s-a facut pe baza unor factori de evaluare precum pretul si oferta tehnica.

  • Pretul ofertat va avea un punctaj maxim de 30 de puncte
  • Oferta tehnica 70 de puncte
  • Durata desfasurarii activitatii in Romania 20 de puncte
  • Numarul birourilor internationale de recrutare personal de conducere 30 de puncte. Se acorda punctaj maxim pentru ofertantul care are numarul cel mai mare de birouri internationale de recrutare personal de conducere
  • Lista de referinte 30 de puncte. Se acorda punctaj maxim pentru lista care are cei mai valorosi clienti

Pedersen&Partners este una dintre cele mai mari agentii internationale specializate in recrutare de personal pentru functii de conducere, avand operatiuni in 41 de state.

Potrivit unui comunicat recent al Ministerului Economiei, primele companii care vor avea management privat sunt Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare si Compania Nationala Romarm.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro