Sari direct la conținut

Compania petrolieră Chevron se declară optimistă în privinţa menţinerii activităţii în Venezuela

HotNews.ro
Chevron, Foto: Flickr/ Tony Webster
Chevron, Foto: Flickr/ Tony Webster

Producătorul american de petrol Chevron a declarat că este optimist cu privire la menținerea prezenței în Venezuela, în ciuda sancțiunilor americane asupra țării și asupra companiei de stat PDVSA, demers care face parte din efortul Washingtonului de a-l demite pe Nicolas Maduro, scrie Mediafax citând Reuters.

Observațiile companiei apar în urma unui raport realizat de Bloomberg care spunea că Statele Unite ar putea extinde perioada de 90 de zile prin care compania Chevron nu este afectată de sacțiunile pentru desfăşurarea activităţii în Venezuela.

„Suntem o prezență pozitivă în Venezuela și sperăm ca Licența Generală 8C să fie reînnoită, astfel încât să putem continua operațiunile în țară pe termen lung. Avem investiții dedicate și o forță de muncă mare, care depinde de prezența noastră”, a declarat, pentru Reuters, Ray Fohr, un purtător de cuvânt al Chevron.

„Licența generală nr. 8C” este licența care autorizează tranzacțiile din Venezuela care implică PDVSA şi alte entități deţinute de compania perolieră de stat, potrivit paginii web a Departamentului de Trezorerie al SUA.

Viitorul lui Chevron în Venezuela depinde acum de președintele SUA, Donald Trump, care trebuie să decidă până la 25 octombrie dacă va permite companiei să continue să opereze în Venezuela, în ciuda sancțiunilor americane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro