Compania suedeza de constructii Skanska revine pe piata din Romania
Compania suedeza de constructii Skanska isi va extinde activitatea in Romania, mizand pe potentialul de crestere si nevoia de dezvoltare a infrastructurii, a declarat Roman Wieczorek, vicepresedintele executiv al grupului, citat de CNBC.
„Vrem sa ne extindem in Romania. Tara are un potential mare, sunt multe nevoi si urmeaza sa vina bani de la Uniunea Europeana”, a declarat Roman Wieczorek in cadrul unui interviu. El a aratat ca Skanska va intra pe piata autohtona ca dezvoltator de cladiri de birouri inBucuresti, urmand ca apoi sa se orienteze, printre altele, si catre proiecte in parteneriat public privat.
„Vrem o crestere organica si vrem sa ramanem acolo pe termen lung. Pentru inceput ne vom folosi proprii bani, vrem sa cumparam terenuri si sa construim cladiri de birouri”, a spus Wieczorek.
Unii critici arata insa ca Romania este in urma altor tari din Europa Centrala si de Est, in conditiile in care coruptia a fost un obstacol in calea investitiilor, a daunat mediului de afaceri si a descurajat initiativa privata. Roman Wieczorek este de parere ca lucrurile se misca intr-o directie buna si a dat exemplul Poloniei, tara sa natala, unde coruptia a scazut treptat dupa ce a aderat la Uniunea Europeana in 2004.
„Conform propriei experiente, se pare ca Romania de astazi este similara Poloniei de dinainte de aderare la UE. Sunt sigur ca UE reprezinta un factor major de schimbare. Si se va schimba foarte repede”, a declarat oficialul Skanska.
Wieczorek nu a precizat cat intentioneaza grupul suedez sa investeasca in Romania, insa a spus ca primul proiect va demara in 2012, Bucurestiul fiind prima tinta. „Avem o strategie pe termen lung in Romania, nu ne asteptam sa castigam multi bani imediat”, a mentionat el.
Compania suedeza revine astfel pe piata din Romania, de unde s-a retras in 2003.